Loja Centrală din Focșani a Societății paramasonice Filantropia

 

Loja Centrală din Focșani a Societății paramasonice Filantropia

ca model de conviețuire interetnică (1885)

 

                                                                        arhivist Bogdan Constantin Dogaru

 

 

            Focșaniul a fost, în epoca lui Carol I, un oraș cosmopolit cu o frumoasă și bogată tradiție masonică. La 10 februarie 1856, în urbea de pe malurile Milcovului a fost fondată Loja Unirea, aflată sub tutela unei Mari Obediențe italiene. Respectivul atelier albastru fusese înființat special pentru a susține propaganda în favoarea unirii Principatelor Române. Această lojă va fi reactivată după Războiul de Independență, la 2 decembrie 1879 și apoi reorganizată la 14.03.1882 fiind plasată oficial în obediența Marelui Orient al Italiei[1]. Celălalt atelier simbolic fondat la Focșani, la 3 decembrie 1880, a fost Loja Aurora care avea în frunte pe Maestrul Venerabil C. Georgescu (gr. 18). Aceasta lucra în Ritul Francez și se afla în obediența Marii Loji Naționale Române[2].

            Tradiția inițiatică a fost îmbogățită și de societățile fraterne simbolice evreiești, precum Loja Instrucțiunea a Ordinului B'nai B'rith (înființată la 13 ianuarie 1873)[3] și Loja Primei Societăți Fraterna (fondată la 1 noiembrie 1878)[4].

            În afară de lojile masonice și de societățile fraterne pur evreiești amintite mai sus, sursele istorice atestă existența la Focșani a unei interesante societăți paramasonice care a împrumutat și a îmbinat formulele de organizare ale celor două categorii de organizații inițiatice. Este vorba despre Loja Centrală a Societății Filantropia, asociație simbolică fondată la Focșani, în luna mai a anului 1885 de către un enigmatic evreu „supus austro-ungar” Lazăr Fișhof (Fischhoff), ale cărei statute au fost publicate la Tipografia M. I. Cremnitzer din urbea de pe malurile Milcovului[5]. Textul statutelor era bilingv, tipărit atât în română cât și în germană.

            Scopul principal al înființării societății era acela de a lupta contra inamicilor progresului și ai filantropiei, principiu enunțat și în landmarkurile masonice. Totodată membrii organizației aveau obligația de a se ajuta între ei material și moral, aceasta realizându-se „atât prin protecțiune directă a suferindului frate cu mijloace pecuniare cât și în mod mai presus prin activitate unită a tuturor membrilor pentru a-i procura un mijloc de existență mai folositoare și mai durabilă”.

            În cazul în care un membru se îmbolnăvea, Societatea Filantropia trebuia să asigure gratuit acestuia asistență medicală și medicamente, să poarte de grijă pentru susținerea lui și, în caz de deces, să acopere toate cheltuielile cu înmormântarea. Fiecare societar era obligat, după încetarea din viață a unui „membru frate”, să poarte o crepă de doliu timp de 8 zile.

            Loja din Focșani considera „de a sa sacră datorie” să asigure în fiecare an îmbrăcăminte, cărți didactice și ajutoare bănești la doi copii orfani. De asemenea, pentru a veni în sprijinul nevoiașilor, societatea urma să distribuie de două ori pe an sume de bani și lemne de foc pentru săracii orașului. Fiecare frate era obligat să protejeze pe cel scăpătat și nevoiaș „chiar când n-ar aparține societăței fără distincțiune de națiune și confesiune” prin contribuție voluntară.

            Totuși, scopul principal al acțiunilor de binefacere ale Lojii Filantropia nu trebuia să se axeze pe sprijinirea săracilor ci pe ajutorul material dat „talentelor sârguitoare” asigurând acestora mijloacele necesare pentru studiu[6].

            „În caz de resbel pentru Patrie” asociația fraternă urma să ajute răniții cu mijloacele de care dispunea, „învălind prin pensiuni instalarea unei ocupațiuni competibile cu starea lor fisică”. De altfel, pe toată durata războiului, toți membrii erau obligați „a se ocupa cu căutarea răniților și, în atare casu, a forma comitete de caritate”.

            Membrii societății erau împărțiți în două categorii, ordinari și onorifici. Putea deveni membru ordinar „oricare bogat sau sărac fără distincțiune a națiunei, confesiunei și a comerțului” care se bucura de o reputație nepătată. Candidatul trebuia să depună o cerere Președintelui societății care urma să se consulte cu o comisie și să o analizeze. Pentru a fi admis acesta trebuia să întrunească consimțământul membrilor prezenți la ședință. Decizia se lua prin balotaj.

            Membri de onoare puteau fi acei bărbați ale căror activități umanitare erau recunoscute în societate, „a căror fapte mărețe servă de normă pentru înobilarea umanităței”. Admiterea unei persoane ca membru de onoare se făcea doar prin hotărâre a Adunării Generale a Lojii Centrale din Focșani, la propunerea unui societar. Proclamarea ca membru de onoare avea loc „fără dezbatere, cu aclamațiuni generale”. La decesul unui membru onorific, consiliul de administrație al societății dădea dispoziție ca toți membrii să poarte doliu timp de o lună de zile. Societarii nu erau obligați a plăti cotizații[7]. Asociația fraternă se întreținea numai din „ofrande” voluntare.

            Loja Centrală a Societății Filantropia își avea sediul în Focșani fiind reprezentată de un consiliu de administrație format dintr-un Președinte ales pentru un mandat de 3 ani, doi Vicepreședinți, un Secretar ales pe 2 ani și 4 membri extraordinari cu mandate de un an fiecare. Alegerea lor în aceste funcții se făcea de către „Sinodul general” constituit în fiecare an, prin buletine de vot.

            Lojile filiale se puteau constitui în localitățile unde erau cel puțin 12 societari, organele lor de conducere urmând a fi compuse dintr-un Președinte ales pentru un mandat de 2 ani și doi membri extraordinari, alegerea lor făcându-se de către consiliul de administrație al Lojii Generale, la propunerea Președintelui lojii filială. Aceste secții ale Societății Filantropia trebuiau să întocmească și să trimită rapoarte trimestriale de activitate Președintelui Lojii Centrale.

            Consiliul de administrație al Lojii Centrale trebuia să prezinte o dare de seamă financiară anuală privind „ofrandele” intrate și întrebuințarea lor. Ședințele ordinare ale consiliului de administrație se țineau cel puțin o dată pe lună iar cele extraordinare „după trebuință”.

            Deviza organizației era sugestivă pentru spiritul de fraternitate care anima pe membrii săi: „Unul pentru toți și toți pentru unul.[8]”

            Societatea paramasonică Filantropia din Focșani avea la 1885 un număr impresionant de de membri (peste 120), marea majoritate evrei dar și câțiva români ortodocși și armeni gregorieni. 

            Din Focșani: Lazăr Fischhoff, Sigmund Gottfried, Alexandru Constantiniu (tipograf), Alecu I. Mănescu (tipograf), Panaite Alexandrescu (tipograf), Leon Grunberg, P. Silberman, M. Filderman, Isidor Hamburger, Ghiță H. Bedros, Elias Silberman, Ios Rothman, Iosef Zussman, I. Steiner, I. Cursban, dr. Geller, Jean Videscu, S. Kovler, Moritz H. Marcus, L. Steinberg, Nicol. Vernescu, Moses Blum, Iancu Costescu, Wenzel Wagner, Marcus Rosenstein, Itzak Leib Fokschaner, Solomon Mintzer, Solomon Pelz, Chiriță Rădulescu, Haim Rosenzveig, Șmil Burach Zeider, Kiwu Lindenberg, Iosef Feldman, Iacob Zilberman Hutmacher, Samuel Kofler, Solomon Zeider, Moritz A. Marcus, Samuel Steinbeeg, Gherșen Beldner, David Goldner, Ion Lupescu (artist), sublocot. Iorgu I. Costescu, Simon Kurerar, M. Zaharia, L. Feldman, Iosef Rutscher, Moses Goldring (Mare Rabin), Sabe Herschovisch, M. L. Zimand, A. Curteanu Meier Blechman.

            Din Râmnicu Sărat: Ioan Vaidescu (tipograf), Protopopescu, Pavel Lăzărescu, Kaswan (Rabin), Hersch Segal, Eckardt Gheorg, Elias Kaswan, Alexandru Lemcovici, Albert M. Lemcovici, Iosef Zilberman, Șoil Jolesch.

            Din Buzău era un grup consistent de frați: Abrahm Brun, dr. Max Grun, Jacob Rosenstein, M. I. A. Brun, Leibiș Grunberg, Lupu Avram, M. Berman, Marcu Abram, Aron Shlesinger, Moses Grun.

            Din București activau Borelie Wisner, L. Finkelstein, B. L. Vesner, Alter Sperer, Josef Neuman iar din Ploiești Nicolae Dobrescu, Alexandru Constantinescu, Iulius Verthainer, Anton Christian, Alecu Vernescu.

            Doar câte un societar avem din Nicorești (Jud. Tecuci), Nuhăm Hers Abramovici, Brăila, căpitan dr. Grun, Piatra Neamț, Abraham Haim Catz și Botoșani, Samuel Arak.

            Figurau și frați din Bucovina (provincie românească aflată sub stăpânire austriacă), respectiv din Suceava (filosoful Christophe Peter, Iosef Barber, I. B. Fischoff, Herman Barber, Daniel Barber, M. C. Segal, N. Barber, Pamphilius Strbul) și din Rădăuți (Jacob Barber și Simon Barber).

            Alți membri erau din străinătate: Pesta (Moritz Fischel, Lajos Fischel, Major Veis, Mihel Kranie), Viena (Herman Fischhoff, David Barber, Josef Trausnik, Wilhelm Fishhoff, Rudolphe Zulkis, locotenent Weber, Haust und Fefferman), Tarnow-Galiția (Max. Fischhoff), Smygna-Galiția (Solomon Fischoff Gutspechter), Rzeszow-Galiția (Moses Buch), Paris (S. Dorei și dr. Stein), Seyer („Adjunctu” Isidor Barber), Mahren (Sigmund Fischhoff), Mahren-Eibenschutz (Herm. Singer Rentier), Pressburg (Samuel Fischhoff), Goblenz- Boemia (comissionar S. Steyer), Praga (doctor Hugo Erehtheil), Cracovia (Anton Iocinschi), Brun (Ferdinand Haas), Londra (profesorul Ferdinand Stelzer), New-York (Obersleihand Iosef Christian, inginerul Ste Calca și Obersleilnand Knier)[9].

            Din arhiva Tribunalului Putna aflăm că Lazăr Fișhof se ocupa cu tranzacții imobiliare. La 5 august 1885, aceasta a cumpărat de la Mihalachi Pâcleanu, un han cu anexele sale și terenul aferent cu suma de 4.800 de lei. Bunurile imobile erau situate în Focșani, Culoarea Albastră, pe Strada Sf. Ion nr. 514.  În același an, la 7 noiembrie,  Fișhof a vândut respectivul han numitului Petrea Nicolau cu suma de 7.700 de lei noi[10].

            Părintele fondator al Societății Filantropia Lazăr Fișhof, „supus austriac”, cu ultimul domiciliu în Focșani s-a stins din viață în data de 28 februarie 1888 la Wahring (Austria de Jos). A lăsat în urmă 5 copii Iosef Ber Fișhof, Friedrica Fișhof, Rosa Fișhof, Berta Fișhof și Lea Fișhof care i-au și moștenit averea. Casa acestuia din Focșani, situată pe strada Sfântul Ioan nr. 241 a fost vândută de moștenitori, la 1891, comerciantului Alecu Ivanciu care a plătit suma de 10.000 de lei noi. Vânzarea s-a făcut prin intermediul lui Nusem Barber, în calitate de procurator al fratelui său Daniel Barber, tutorele averii și minorilor defunctului Lazăr Fișhof. La data vânzării (2 septembrie 1891) doar Lea și Berta Fișhof mai erau minore, aflându-se sub tutela unchiului lor Daniel Barber, ceilalți 3 moștenitori fiind majori. Ambii frați, Daniel Barber și Nusen Barber domiciliau în Suceava fiind cumnații defunctului Lazăr Fișhof[11]. De altfel cei doi figurează și ca membri ai Societății Filantropia din Focșani.

            Un alt membru interesant al lojii, coreligionarul lui Lazăr Fișhof, era rabinul șef al evreilor din Focșani și Județul Putna (Vrancea) Moshe Aron Goldring. Născut la Varșovia în anul 1806 el ocupase funcția de rabin în Orașul Focșanii Moldovei din 1847 și până la 1862. După unirea Focșanilor Moldovei cu Focșanii Munteniei, la 1862, acesta a  activat ca rabin șef al întregului Oraș Focșani până la moartea sa la 1890. Moshe Aron Goldring a fost desemnat Președinte de Onoare al Primului Congres Sionist ale cărui lucrări s-au desfășurat la Focșani în decembrie 1881/ianuarie 1882[12].

            Pe alți frați evrei din Societatea Filantropia îi vom regăsi și ca membri ai Lojii Instrucțiunea a Înfrățirii Zion (reorganizată la 1889 ca lojă a Ordinului B'nai B'rith): dr. Wolf Geller (care era era și Maestru Venerabil al Lojii masonice Instrucțiunea din obediența Marelui Orient al Italiei), Leon Grunberg, Solomon Mintzer[13]. În schimb comerciantul Marcu Zaharia figura ca membru al Lojii Primei Societăți Fraterna din Focșani[14]. În arhiva Prefecturii Putna s-a păstrat pașaportul pe care Marcu Zaharia (43 de ani) l-a scos la 1895 pentru a călători în țările Europei împreună cu fratele său mai mic Ițic Zaharia (35 de ani)[15].

            În lista fraților este consemnat și comerciantul armean Ghiță Bedros din Focșani. La 1900 acesta asigura fiicei sale Valeria Bedros o dotă în valoare totală de 7.000 de lei (5.000 de lei bani în numerar și alte bunuri mobile în valoare de 2.000 de lei) la căsătoria acesteia cu farmacistul Alexandru Purice[16].

            Dintre români amintim pe tipograful Panaite Alexandrescu, născut la Focșani la 1865, de religie ortodoxă[17], proprietarul Tipografiei Cartea Putnei. Ulterior, în parteneriat cu Gh. D. Mircea, Panaite Alexandrescu dezvoltă activitatea Tipografiei Putna. Dintr-o reclamă publicată în numărul din 30 septembrie 1912 al ziarului Dreptatea din reședința județului Putna, aflăm că moderna Tipografie Putna își avea sediul în Focșani pe Strada Mare a Unirii nr. 200. Firma era prezentată ca „un atelier de tipografie adevărat și unic în felul lui, cu totul nou și nimic vechi, toate literile au altă tăetură, cu totul moderne, diferind de vechile tipografii din oraș. Mașinile sunt cele mai perfecționate și precise, construcții din anul 1911, din Frankeltal, precum și mașinele de cărți de vizită și o altă mașină de circulări unde se tipăresc în ea cu literele de Mașina Yost”. „Tipografia Putna primește orice comenzi de litografie ca diplome, acțiuni, cecuri. Tipografia asortată cu mașinele cele mai noi din fabricile franceze și germane. Tipografia Putna efectuează cărți scolastice, ziare și reviste în toate limbele, registre, diverse tabelării, cărți de adresă, cărți de vizită, bilete de logodnă, de nuntă, invitații de doliu și tot felul de imprimate. Depozit de imprimate necesare băncilor populare și bisericești etc. Deviza atelierului este acurateța, promtitudinea și prețuri moderate[18]”.

            Tot în anul 1911 îl regăsim pe tipograful Panaite Alexandrescu figurând printre membrii comitetului de conducere al Societății Domnița Elena Cuza din Focșani, asociație care își propunea să acorde ajutoare celor nevoiași și să sprijine copii școlari săraci[19].

            Un alt nume important este actorul Ioan Lupescu, născut la București în 1837 ca fiu al maiorului de cavalerie Alexandru și al Anei. Părăsită de maior după 10 ani de conviețuire, mama sa Ana a murit de durere, lăsând în urmă doi copii, pe Ioan și Aneta. Ioan Lupescu a învățat un timp la școala de la Mănăstirea Domnița Bălașa apoi s-a înscris la Școala de Arte și Meserii din București. Talentul său pentru teatru s-a vădit de timpuriu. Împreună cu alți tineri a dat reprezentații teatrale în Grădina cu Cai ca amator, pentru a-și câștiga existența și a-și întreține sora.

            Remarcat de actori profesioniști este angajat într-o trupă care pleca în turneu prin Moldova. După ce un timp jucase ca diletant, Ioan Lupescu ajunge la Iași unde este angajat în trupa Teatrului Național. În scurt timp ajunge să devină un comic popular, alcătuindu-și propria trupă de teatru cu care a cutreierat Moldova și Muntenia.

            Reîntors la Iași la 1868, închiriază al doilea rând al caselor bancherului Neuschatz din Ulița Mare unde era instalat Hotelul de Nord, organizând acolo, în sala mare, Teatrul Lupescu de vodevile române. Stagiunea acestui teatru s-a deschis la 10 noimebrie 1868 cu piesa „Dracu Vodă”. Trupa Lupescu cuprindea actorii Drăgulici, Nicolau, Maurevel, Alexandrescu, Nae Mihăilescu și actrițele Lupescu, Vasilescu și M. Dumitrescu[20].

            Pe la 1871, actorul Ioan Lupescu, împreună cu partenera sa de viață Angelina Despot se stabilesc la Focșani, cumpără un teren de la Ion Gheorghiu situat aproape de grădina publică a orașului, lângă Mănăstirea Sf. Ioan. Pe acest teren cei doi vor începe să construiască clădirea în care urma să funcționeze un teatru, obținând în acest sens și aprobarea Primăriei Focșani[21].

            Teatrul Lupescu din Focșani s-a deschis în toamna anului 1873 având un parter cu peste 150 de locuri, două rânduri de loji în formă de semicerc, o galerie, cortină, decoruri nenumărate și o scenă cu dispozitiv sistematic. Sala mare de spectacole avea 25 de metri lungime, construcția fiind astfel ridicată încât să se poată intra în teatru direct din stradă „după ce te scoborai vreo 7-8 scări sub nivelul terenului, fiind săpat ca la 4 metri în pământ”. În acest edificiu membrii trupei actorului Lupescu au jucat în numeroase piese de teatru[22].

            În toamna anului 1876 Ioan Lupescu se căsătorește cu basarabeanca Angelina Despot după care pleacă în Basarabia (pe atunci provincie în cadrul Imperiului Țarist) pentru a sprijini dezvoltarea mișcării teatrale în teritoriul românesc dintre Prut și Nistru. Pentru a face rost de bani ipotechează terenul și clădirea teatrului din Focșani. După izbucnirea războiului ruso-turc, în vara anului 1877, revine în România, la Iași apoi la Focșani unde „luptă o viață întreagă cu sărăcia și cu dorul de a-și dezrobi teatrul amanetat pentru gândul propagandei naționale în Basarabia”. Nu se lasă bătut și scrie pe parcursul mai multor ani mai multe piese de teatru: „Vlăduțu mamei”, „Palestina în Iași”, „Bismarcu orașului”, „Prostia din născare”, „După război”, „Lupescu actorașu”, „Trei comedii complete”[23].

            Pe scena Teatrului Lupescu din Focșani au susținut reprezentații cei mai mari artiști ai timpului între care și celebrul Matei Millo[24].

 Dar lipsurile materiale au dus la ruinarea teatrului, Lupescu neavând banii necesari pentru întreținere și reparații.  Începe o intensă propagandă printre cetățenii din urbea de pe malurile Milcovului pentru a strânge fondurile necesare construirii unei noi clădiri teatru dar nu mai apucă să își vadă visul împlinit stingându-se din viață la Focșani, la 21 iunie 1893[25].

Pe comerciantul Chiriță Rădulescu, născut în comuna Faraoanele la 1855, îl regăsim la 1885 și 1886 în listele alegătorilor din Focșani pentru Senat ca plătitor al unui impozit funciar de 48 de lei și al unui impozit total de 54 de lei[26].

Despre activitatea profană a celorlalți frați ai Lojii Filantropia cu siguranță se pot găsi date și informații atât prin cărțile și studiile publicate cât și în fondurile documentare și colecțiile deținute în special de filialele Arhivelor Naționale din Focșani, Buzău și Ploiești. Din păcate eforturile mele de a depista noi documente despre respectiva societate inițiatică în arhivele vechi ale fostei Prefecturi Putna și ale Poliției Orașului Focșani nu au fost încununate de succes. Până în momentul de față nu se știe care era textul ritualului practicat de Loja Filantropia și nici conținutul regulamentului intern de organizare și funcționare. În orice caz, așa cum rezultă din statute aceasta poate fi încadrată în categoria societăților paramasonice, organizații care împrumută unele formule de organizare masonică dar care se conduc după propriile reguli.

            Contextul social în care a apărut Loja Filantropia în urbea de pe malurile Milcovului era unul tulbure. Masoneria din Focșanii acelor vremuri era bulversată de mișcarea antisemită. Loja Unirea, aflată în obediența Marelui Orient al Italiei, având ca Maestru Venerabil pe avocatul Virgil Poienaru nu admitea inițierea evreilor. De altfel antisemitismul bântuia și prin alte loji masonice din Moldova aflate în obediența Marelui Orient al Italiei, precum Viitorul din Botoșani sau Pionul din Piatra Neamț. Ca să aplaneze conflictul, la 1885 Marele Orient al Italiei a permis fraților evrei din Focșani să fondeze un nou atelier masonic sub obediența sa care a luat denumirea de Loja Instrucțiunea având ca Maestru Venerabil pe fratele dr. Geller[27]. Fapt interesant, aceeași titulatură (Instrucțiunea) o avea și loja Ordinului B'nai B'rith din acel oraș.  

            Așadar, apariția Societății paramasonice Filantropia în Focșani la 1885 care grupa laolaltă evrei de religie mozaică, români creștin ortodocși și armeni gregorieni a fost una de bun augur, constituind un model de conviețuire interetnică.

 

---

[1] Bogdan Constantin Dogaru, Francmasoni și conspiratori în Orașul Unirii, Tipografia Atec, Focșani, 2012, p. 77-78.

[2] Ibidem, p. 82.

[3] Bogdan Constantin Dogaru, Societăți de binefacere evreiești din județul Putna-Vrancea (sfârșitul sec. XIX-prima jumătate a sec. XX), Ed. Hasefer, București, 2015, p. 36-64.

[4] Ibidem, p. 74-92.

[5] *** Statutele Societății Umanitare Filantropia, Tipografia M. I. Kremnitzer, Focșani, 1885, p. 1 și 6.

[6] Ibidem, p. 3-4.

[7] Ibidem, p. 4-5.

[8] Ibidem, p. 6-7.

[9] Ibidem, p. 13-16.

[10] Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale, fond Tribunalul Putna-Secția I (acte autentice),  registrul de transcrieri a actelor autentice nr. 2/1885, f. 217 și 3/1885, f. 137.

[11] Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale, fond Tribunalul Putna-Secția I (acte autentice), ds. 15/1891. Vezi actul de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1379/2 septembrie 1891 cu anexele sale.

[12] Bogdan Constantin Dogaru, Congresele sioniste de la Focșani (1881-1883), Ed. Hasefer, București, 2011, p. 25.

[13] Buletinul Înfrățirii „Zion”, anul XIV, nr. 1/ianuarie-iunie 1888, p. 20.

[14] Bogdan Constantin Dogaru, Societăți de binefacere evreiești din județul Putna-Vrancea (sfârșitul sec. XIX-prima jumătate a sec. XX), Ed. Hasefer, București, 2015, p. 82.

[15] Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale, fond Prefectura Județului Putna, ds. 15/1895, f. 120.

[16] Idem, fond Tribunalul Putna (acte autentice), ds. 43/1900. Vezi actul dotal autentificat la nr. 1973/7 iulie 1900.

[17] Idem, fond Primăria Municipiului Focșani, ds. 111/1910, f. 189-190.

[18] Ziarul Dreptatea, ziar national-liberal, anul I, nr. 5/30 septembrie 1912, p. 4.

[19] Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale, fond Tribunalul Putna (acte autentice), ds. 44/1911. Vezi actul autentificat la nr. 1263/13 septembrie 1911.

[20] Maria Dumitrescu, Horia Dumitrescu, Ioan Lupescu (1837-1893), în „Cronica Vrancei” III, nr. 12/2002, p. 91-93.

[21] Ibidem, p. 95-97.

[22] Ibidem, p. 99.

[23] Ibidem, p. 100-102.

[24] Ibidem, p. 104.

[25] Ibidem, p. 115.

[26] Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale, fond Primăria Municipiului Focșani, ds. 2/1885, f. 8 și 10 și reg. 51/1886, f. 9 verso.

[27] Archives israélites de France, anul XLVII, nr. 10/11 martie 1886, p. 77.