Ardealul - o asociație secretă organizată după modelul societăților revoluționare carbonare (1940-1941)

 

 

                                                                  arhivist Bogdan Constantin Dogaru

 

 

          Înființarea Asociației secrete Ardealul a avut loc în vara anului 1940, la scurt timp după ce România a pierdut Basarabia și Bucovina de Nord în favoarea U.R.S.S. și Ardealul de Nord care a fost preluat de Ungaria horthystă. Evenimentul a fost prezentat pe scurt de unul din membrii fondatori, Amedeu Bădescu, aflat la momentul respectiv în București:

          „Momentul inițierii asociației este următorul: în seara de 31 august 1940, între orele 22-24, pe strada Edgar Quinet, doi tineri cu lacrimi în ochi discutau evenimentele tragice la care asistau și mai ales tabloul împietririi în durere, dezorientare și descurajare a întregului popor român. 

          Deodată primul, cel mai tânăr dintre ei se adresează celuilalt:

          - Domnule ! Ai să punem noi bazele unei organizațiuni naționale care va activa subversiv, căci altfel nu se va putea, compusă din elemente dinamice, bine orientate care să lupte pentru remedierea acestor lipsuri, să facă ce ar trebui făcut astăzi de o clasă conducătoare, dacă ea ar exista, iar în lipsă de intelectualitatea țării.

          Celălalt, cu entuziasm, aprobă și propune ca asociația să se numească Renașterea Națională.

          - Nu, domnule ! Să-i spunem Ardealul.

          Primul tânăr se numea Amedeo Bădescu, originar din Romanați, al doilea de origine gorjan se numea Iosif Păsătoiu, de profesie mecanic tehnician care tocmai umbla să-și breveteze o invenție.[1]”

    

          Cel de-al treilea membru fondator a fost Aurelian Rădulescu care într-o declarație mai târzie, dată la 16 noiembrie 1967, avea să relateze următoarele:

          „În vara anului 1940 am făcut cunoștință cu tov. Păsătoiu Iosif, printr-un prieten comun Amedeu Bădescu. Discuțiunile dintre noi se concentrau asupra luptei ce trebuia dusă de poporul român în contra Dictatului de la Viena, contra influenței germane asupra țării noastre, contra dictaturii fasciste, în vederea instaurării unui regim democratic.

          Ca urmare a acestor discuții a fost înființarea Asociației secrete denumită Ardealul, asociație condusă de către noi trei, care am și hotărât modul în care trebuia să activăm.

          Activitatea Asociației secrete Ardealul, prin difuzarea de manifeste și organizarea de grupe de câte trei persoane este cunoscută din ce s-a publicat în presă și în broșurile scrise de tov. Păsătoiu Iosif (Pentru libertate) și tov. Amedeu Bădescu (Temnițe și prigoană).

          (...) Menționez că am hotărât și editarea unei reviste legale denumită Pământul Românesc cu conținut democratic, având colaborarea unui grup de studenți democrați și a personalităților culturale cu convingeri democratice și antifasciste.[2]”

          Statutul organizației s-a păstrat în arhive sub două forme: varianta originală, având 14 articole, aflată într-un dosar de urmărire informativă de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, publicată de cercetătorul Liviu Petre Nițu[3] și o copie, conținând 10 articole, modificată și completată de Amedeu Bădescu[4] în prima parte a perioadei comuniste pentru a corespunde exigențelor propagandistice ale noului regim de democrație populară.

          Pentru a evidenția diferențele dintre cele două documente expunem mai jos conținutul acestora, redând articolele în mod alternativ:

          Art. 1 (original).  „Asociația Ardealul are drept scop readucerea la patria mumă în totalitatea ei, ca și a tuturor teritoriilor pierdute de statul român în 1940”.

          Art. 1 (copie). „Asociația Ardealul este o acțiune de resurecție națională și socială față de dictatul de la Viena, față de acțiunea de înfeudare a României la politica, obiectivele și interesele imperialismului germano-hitlerist”.

          Art. 2 (original). „Poate fi membru orice român creștin din țară și de peste hotare”.

          Art. 2 (copie). „Asociația Ardealul va lupta deasemeni pentru desrobirea Ardealului și va lupta în același timp pentru asigurarea condițiilor interne și externe care să facă imposibilă o nouă tentativă de deslipire totală sau parțială a Ardealului de Patria Mumă”.

          Art. 3 (original). „Durata societății este până în clipa în care ultimul metru din glia răpită va intra în stăpânirea românească. Din acel moment Asociația Ardealul se desființează automat de drept și de fapt”.

          Art. 3 (copie). „Asociația Ardealul va lupta pentru realizarea și instaurarea unei democrații naționale, luptând din răsputeri contra legionarismului și fascismului, indiferent sub ce formă se va manifesta el, în țară sau în străinătate. În acest scop Asociația Ardealul va lupta pentru o alianță politico-militară cu Imperiul Britanic și cu Statele Unite ale Americii.

          De asemenea se va lupta pe toate căile posibile pentru o alianță și o strânsă conviețuire pe aceste meleaguri cu Rusia Sovietică, în viitoarea organizație politică, economică și socială a țării, ținându-se seama pe aceste plaiuri de experiențele marei noastre vecine de la răsărit.

          Asociația Ardealul se pronunță și va lupta pentru realizarea unei mari alianțe mondiale între U.R.S.S., Statele Unite ale Americii și Imperiul Britanic, singura formulă capabilă să înfrângă fascismul mondial, să asigure pacea și prosperitatea, în țara noastră și în întreaga lume.

          Asociația Ardealul va lupta pentru realizarea libertății politice, desăvârșite, în țara noastră deopotrivă pentru mișcările socialiste, comuniste și progresiste cărora istoria civilizației noastre le este atâta tributară deja”.

          Art. 4 (original). „Asociația se compune dintr-o serie nelimitată de grupe, compuse din 3 membri selecționați în mod riguros”.

          Art. 4 (copie). „Asociația Ardealul va fi organizată în grupe de către 3 membri. Aceste grupe vor fi secrete, membrii fiecărei grupe neputând cunoaște decât pe membrii unei grupe de 3 inși pe care o va constitui fiecare membru al unei grupe. Nimeni nu are în principiu, și deobște, dreptul de a face parte, decât din 2 grupe secrete Ardealul”.

          Art. 5 (original). „Fiecare membru formează și inițiază un nou grup de trei membri, fiecare dintre acești trei repetând operația ș.a.m.d.”

          Art. 5 (copie). „Membrii Asociației Ardealul vor fi: 

          a) membrii de grupe care vor fi membrii componenți ai uneia sau 2 grupe Ardealul și

          b) membrii aliați care nu vor face parte din nicio grupă Ardealul, nu vor fi constituiți în grupe Ardealul și în niciun fel de organizație specială. Ei vor lucra însă sub conducerea Asociației Ardealul pentru obiectivele și idealurile asociației”.

          Art. 6 (original). „Nici un membru nu are voie să caute să-l cunoască pe un altul din asociație, decât pe cei din grupul său, pe cel care a inițiat grupul și grupul inițiat de el însuși”.

          Art. 6 (copie). „Activitatea Asociației Ardealul se va desfășura în cel mai strict secret”.

          Art. 7 (original). „Orice membru, odată intrat în asociație, nu-și pierde calitatea și nu poate fi desărcinat de nimeni de obligațiile sale fundamentale, până la desființarea asociației sau în caz de moarte”.

          Art. 7 (copie). „Prima grupă de 3 membri ai Asociației Ardealul, în ordinea cronologică a înființării sale, va constitui conducerea Asociației Ardealul ajutată de următoarele 5 grupe, tot în ordinea cronologică a creierii lor”.

          Art. 8 (original). Obligațiile fundamentale ale fiecărui membru al Asociației Ardealul sunt următoarele:

          a. a fi oricând la dispoziția asociației cu trup și suflet;

          b. a se supune disciplinei Asociației Ardealul;

          c. a-și îndeplini fără întârziere, cu prudență și pricepere misiunile ce-i sunt încredințate;

          d. a propaga, în mediul său profesional și social, obiectivele, doctrina și acțiunea Asociației Ardealul;

          e. a nu-și trăda camarazii din asociație și tot ce va ști despre acțiunea și secretele asociației, prin secret înțelegând tot ceea ce nu este exprimat în prezentul statut și în regulamentele ce se vor comunica”.

          Art. 8 (copie). „Pot participa la activitatea, componența și conducerea Asociației Ardealul cetățeni români care n-au făcut nicio politică până în prezent sau membrii tuturor organizațiilor politice, existente între anii 1918-1938, indiferent dacă activitatea acestor organizații politice sau de promovare a unor principii și criterii sociale progresiste a fost sau nu permisă, de autoritatea de Stat, între anii 1918-1938.

          Membrii organizațiilor fasciste nu pot face parte din Asociația Ardealul sub nici un motiv.

          Este strict interzisă, în cadrul Asociației Ardealul, discriminarea rasistă”.

          Art. 9 (original). „Totuși, pentru motive de tact, de boală, de constrângere și prigoană din partea dușmanilor și adversarilor noștri, membrii asociației pot fi scutiți de conducere, de obligațiile aliniatelor c. și d.”

          Art. 9 (copie). „Durata Asociației Ardealul va fi până la eliberarea țării de sub jugul fascist și dominația hitleristă și până la retrocedarea Ardealului de Nord, smuls României prin odiosul diktat de la Viena, când Asociația Ardealul va fi considerată dizolvată fără nici o formalitate”.

          Art. 10 (original). „Trădarea va fi pedepsită foarte drastic și necruțător”.

          Art. 10 (copie). „Orice membru al Asociației Ardealul se poate retrage când va voi din asociație, fiind obligat după retragere ca și în timpul când va fi membru al asociației de a păstra cel mai desăvârșit secret asupra asociației, conducerii, scopurilor, statutului și activității asociației”. (București, 8 septembrie 1940).

          Art 11. (original). (...) „Poate fi membru al Asociației Ardealul orice român, indiferent de profesiune, de clasă socială, fie că el este liberal, național-țărănist, legionar, cuzist, F.R.N. etc. Ardealul urmărește mobilizarea întregii conștiințe românești pentru lupta crucială ce o va da neamul românesc în vederea cuceririi vechilor sale hotare”.

          Art. 12 (original). „Șeful, conducătorii și inițiatorii mișcării Ardealul (...) nu vor apărea niciodată ca atare opiniei publice și nu vor putea fi cunoscuți de nimeni. Dacă nu vor cădea în luptă și vor mai fi în viață, în clipa marii victorii, ei vor trece, odată cu dizolvarea Asociației Ardealul în rândurile marii comunități naționale ca simpli anonimi, fără a putea dezvălui cuiva rolul pe care l-au jucat și acțiunile pe care le-au întreprins”.

          Art. 13 (original). „Când asociația se va dizolva. Fără a fi trădate secretele asociației și ale celor care au făcut sacrificii pentru sfânta cauză națională, se va publica gestiunea Asociației Ardealul”.

          Art. 14 (original) (...) „România Mare de ieri s-a dovedit a fi fost România slabă care nu va fi cea de mâine, cea Mare și Tare. Pentru aceasta va lupta Ardealul și va izbândi”.

          Art. 15 (original) „Prezentul Statut nu va putea fi niciodată și de nimeni modificat, el însă va fi completat de mai multe regulamente, care vor fi create și anulate de necesitățile luptei grele și îndelungi pe care o începe. Aceste regulamente sunt procedeele de realizare a(le) obiectivelor noastre, mecanismele funcționării și vieții Asociației Ardealul și care, ca orice mecanism vital, nu poate fi cunoscut în totalitate și în esența lui. De aceea aceste regulamente nu vor fi făcute cunoscute decât parțial, după necesități și posibilități”.

          Observăm destule diferențe între textul original și copia de mai târziu. Cele mai importante sunt trei. Prima se referă la interzicerea discriminării rasiale la admiterea în societatea secretă consemată la art. 8 al copiei, aceasta fiind însă contrazisă de prevederile art. 2 din textul original care sublinia că în organizație puteau intra doar românii creștini. Astfel erau excluși românii de origine evreiască dar și cetățenii români musulmani. A doua diferență majoră este aceea referitoare la primirea ca membri a celor din grupările extremiste. Prevederile art. 8 din copie conform cărora membrii organizațiilor fasciste nu puteau face parte din asociația tainică sunt contrazise de cele stipulate la art. 11 din textul original în care se preciza că legionarii și lăncierii cuziști puteau intra în sânul respectivei societăți secrete. Al treilea aspect privește așa-zisa alianță cu U.R.S.S. subliniată în mod explicit și apăsat în art. 3 din textul copiei și care lipsește cu desăvârșire din textul original.

          Considerăm că varianta Statutului redactată de Amedeu Bădescu la începutul perioadei comuniste a fost modificată în mod tendențios pentru a se lăsa impresia că Asociația Ardealul ar fi avut un caracter antifascist extrem de pronunțat. Ori din Statutul original putem constata că se urmărea în primul rând îndeplinirea obiectivului național (recuperarea jumătății din Ardeal pierdute în 1940) punându-se mai puțin accent pe orientarea politico-ideologică a membrilor.

          Cu toate acestea orientarea antifascistă a membrilor fondatori ai organizației nu poate fi pusă la îndoială. Într-un document confidențial, eliberat de Direcția Poliției de Siguranță a Capitalei lui Aurelian Rădulescu, la 22 iunie 1945, se menționau următoarele:

          „În anul 1937 a fost victima unei agresiuni din partea studenților legionari Trifa Viorel, Rădulescu Virgil, Popescu Vasile și Socariciu Eremia, legionari cari pentru acest motiv au fost condamnați de la 1-3 ani închisoare corecțională de către Consiliul de Război al Corpului II Armată.

          Agresiunea s-a produs pe motiv că numitul redactase și a afișat la Biserica Sf. Anton, cu ocazia parastasului pentru Moța și Marin, un manifest antifascist.[5]”

Conform articolului nr. 7 din Statut (varianta consemnată de Amedeu Bădescu) prima grupă, creată la 10 septembrie 1940, a fost considerată a fi forul de conducere al organizației. Primele 6 grupe (de câte 3 membri fiecare) au fost constituite destul de rapid, până la 20 septembrie 1940.  

          Candidaților care urmau să fie primiți în asociație li se prezentau condițiile, cauzele și obiectivele care determinau și impuneau înființarea organizației Ardealul, expuse la primul capitol din Statut. Dacă candidatul „se dovedea într-o stare de spirit și de concepții politice similare și adera la activitatea astfel stabilită, principial, i se prezenta Statutul Asociației Ardealul. În urma studiului acestui Statut intervenea adeziunea definitivă sau neaderarea”. De fapt viitorului posibil membru i se prezenta un extras al documentului căci Statutul în integralitatea lui nu fusese făcut cunoscut decât membrilor primelor 7 grupe și unui număr de aproximativ 20 de persoane din afara organizației, diverși oameni politici sau personalități cu care societatea clandestină a lucrat pe parcursul activității sale[6].

          Organizarea Asociației secrete Ardealul pe grupe era următoarea:

          Grupa 1: Amedeu Bădescu (însărcinat cu organizarea activității generale a societății, ideologia mișcării, programul, elaborarea și editarea manifestelor), Iosif Păsătoiu (cu atribuții organizatorice generale și care asigura legăturile cu persoanele și organizațiile din străinătate) și Aurelian Rădulescu (care se ocupa cu activitatea de presă și de legăturile cu studenții).

          Grupa 2: Amedeu Bădescu, rectorul Universității din București Constantin Stoicescu (care asigura legăturile cu corpul universitar și cu Partidul Național Liberal) și profesorul universitar Dumitru Drăghicescu (pentru legăturile cu intelectualii români).

          Grupa 3: Amedeu Bădescu, Iosif Păsătoiu și generalul Gabriel Negrei (pentru conexiunile cu militarii și național-țărăniștii).

          Grupa 4: Amedeu Bădescu, Alexandru Stetin (pensionar, jurist, legături cu cercurile ardelene) și profesorul universitar M. Florian (pentru legăturile cu formațiunile politice de stânga și cu corpul profesoral universitar).

          Grupa 5: fostul deputat T. Andreescu-Rigo (asigura relațiile cu mica burghezie, comercianți și meseriași), fostul prefect de Prahova Alexandru Bondac (pentru legăturile cu mica burghezie) și avocatul N. Apăteanu (asigurând conexiunile cu membrii baroului).

          Grupa 6: profesorul D. Drăghicescu, academicianul Rădulescu-Motru (profesor universitar care asigura legăturile cu Universitatea București și Academia Română) și Cavalerul Roșu (putând fi vorba despre prof. Parhon sau Tudor Vianu).

          Grupa 7: avocatul Mircea Juvara (profesor universitar care se ocupa de relațiile cu intelectualitatea, membrii baroului și magistrații), un magistrat și un procuror[7].

          La scurt timp s-a înființat și o ramură studențească a organizației-mamă și anume „Grupul stundențesc” sau „Corpul studențesc” Ecaterina Teodoroiu al Asociației Ardealul care a activat în special după înăbușirea rebeliunii legionare (21-23 ianuarie 1941) prin combaterea propagandei fasciste în rândul tinerilor[8].

În ceea ce privește modalitatea de inițiere și de depunere a jurământului de către noii membri, avem mărturia târzie a unui tânăr asociat de la vremea respectivă, Victor Isac:

          „Eu am fost invitat să intru în asociație de către Aurelian Rădulescu, dar vreau să vă spun că era un sistem de cooptare foarte strict: era o bisericuță mică și retrasă, Biserica Domniței parcă-i spune și acolo era o icoană unde se depunea jurământul de păstrare a secretelor, de încadrare în asociație. La depunerea jurământului totdeauna erau trei persoane, dar nu mai știu io cu cine am fost...o fi fost Viorica sau Aurelian Rădulescu...nu mai știu. Io numai atâta știu că la rândul meu am fost obligat să aduc doi adepți. Io eram și secretarul căminului studențesc Vasile Bolnavu și am luat doi refugiați ardeleni, Bogdan și Țiganetea, și i-am dus. Normal, când le-am spus că e vorba de Ardeal nu au ezitat. I-am dus la icoana de la Biserica Doamnei, or îngenuncheat, am citit jurământul, au citit și ei, fiecare, jurământul...și le-am dat câte o broșură[9].”

          Analizând organizarea Asociației secrete Ardealul constatăm că aceasta este destul de asemănătoare cu cea a societăților revoluționare de sorginte carbonară care au funcționat în perioada pașoptistă în Principatele Dunărene. Cea mai cunoscută dintre acestea este Societatea secretă Frăția fondată în toamna anului 1843 de Ion Ghica, Nicolae Bălcescu și Christian Tell:

          „Ne legasem frați de cruce și ca fiecare dintre noi trei să se supuie, cu pericolul vieței și al averei, la hotărârile celorlalți doi (...). Inițiații erau formați în grupuri de câte zece, fiecare frate cunoscând numai pe șeful său imediat, diacon, preot sau arhiereu, acel care-l catichisese, îl inițiase, de la care și prin care primea ordine și instrucțiuni și căruia datora ascultare și supunere cu pericolul vieței și al averei, păstrând secretul cel mai absolut[10]”.

          În preajma revoluției de la 1848, Societatea secretă Frăția și-a extins organizarea. Ion Heliade Rădulescu, prin intermediul vărului său, Mărgărit Moșoiu „inițiase în secret” mai mulți „șefi de corporații” (staroști de bresle) care se angajaseră să facă propagandă revoluționară printre comercianții și artizanii aflați sub oblăduirea lor[11].  Rezultatul a fost că meseriașii și negustorii din București s-au organizat în grupe de câte 10-20 de frați, fiecare cunoscând numai pe șeful imediat al grupei. Șefii de grupe erau în relație cu membrii Comitetului revoluționar iar aceștia cu sub-comitetul de trei[12].

          Această organizare pe grupe a societăților de inspirație carbonară în care asociații cunoșteau doar pe șeful lor imediat și nu pe ceilalți șefi sau pe membrii celorlalte filiale era instituită ca o măsură de siguranță. În caz de trădare sau de descoperire din partea autorităților nu era posibil ca adversarii să cunoască întreaga alcătuire a societății tainice și pe toți cei din comitetul de conducere.

          Până la rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941, activitatea organizației patriotice clandestine a constat în special în elaborarea, multiplicarea și difuzarea a 12 manifeste, fiecare în câte 15.000 de exemplare. Totodată s-a desfășurat și munca de la om la om și cu grupuri restrânse pentru câștigarea simpatiilor în aparatul administrativ al statului național-legionar și în rândurile membrilor fostelor partide politice[13].

          După cum rezultă din primul manifest al Asociației secrete Ardealul (datat 15 septembrie 1940) programul național era unul destul de amplu. Deși axat pe eliberarea Ardealului de Nord de sub ocupația Ungariei horthyste, obiectivul maximal viza, într-o perspectivă de timp mai lungă, inclusiv recuperarea Bucovinei de Nord și a Basarabiei de la U.R.S.S. și a Sudului Dobrogei de la Bulgaria:

          „Români !

          (...) Ardealul ! Nu-l uitați ! Luptați și aduceți-l între voi. Și odată cu el dulcea Bucovină și obidita Basarabie, nu uitați Cadrilaterul lui Mircea cel Bătrân ! Uniți-vă, fiți voi toți Românii una întru acest crez și veți învinge cum am învins și noi !

          Vom fi ! Promitem în fața lui Dumnezeu și a Nației că vom lupta ca Românii să fie uniți și România puternică; iar de va fi, cumva, să cădem în cursul acestei grele cruciade de regăsire a Românismului cu sine însăși, de reîntregire pentru totdeauna a Neamului și Țării, vom muri ca o sublimă fericire a acestei vieți șoptind: Ardealul...! Ardealul...!

          Români ! Urmați-ne, veniți lângă noi, faceți să tresalte românismul în sufletele voastre pe care ni l-am înăbușit unii din interese personale și preocupări egoiste, altora ni l-au înăbușit cu metode diabolice inamicul dinăuntru și dinafară pentru a ne sdrobi ca Stat și a ne robi ca Națiune.

          Așa să ajute Dumnezeu întru reușita sfintei noastre cauze.

                                                ARDEALUL[14]”

          Extrem de interesant este și cel de-al treilea manifest publicat la 10 ianuarie 1941, intitulat „Domnule Horia Sima !” care încerca să sădească neîncrederea chiar în sânul legionarilor zugrăvind statul național-legionar reprezentat de generalul Antonescu și Horia Sima ca un regim corupt de putere politică, „un stat cu obiective comuniste, instrument al comunismului internațional”: „Hoții, comuniștii sau tot ce a avut societatea românească mai periferic au devenit demnitari dispunând la libera lor distracție de aparatul de stat, de forța publică, de bunul public, de viața, libertățile și averea cetățeanului. Cei câțiva legionari merituoși, cinstiți și morali care au pătruns și ei în cetatea conducerii, nu pot schimba cu nimic lucrurile; iar majoritatea legionarilor buni din această categorie sunt desconsiderați și ținuți departe de conducere. Guvernarea legionară este deja numai de patru luni pătată de jaf, corupție, incapacitate și crimă[15]”. Prin această propagandă subversivă se urmărea compromiterea șefilor Mișcării Legionare chiar în rândul propriilor membri.

          Societatea Ardealul a înregistrat o nouă fază de activitate după înăbușirea rebeliunii legionare. Evenimentele în derulare au determinat pe conducătorii acesteia să elaboreze și să difuzeze noi manifeste prin care luau poziție față de noile situații cu care se confrunta România. În acest context, în luna martie 1941, au fost arestați Aurelian Rădulescu, Mircea Bădescu, Ilie Dincă și un copil de 13 ani în momentul când plasau manifeste. Pentru a îndepărta pericolul următoarele manifeste nu au mai fost semnate „Ardealul” ci „România care renaște” și totodată s-a renunțat la activitatea unor grupe[16].

          Faptul că din Asociația secretă Ardealul făceau parte oameni importanți și că era patronată din umbră de personalități de vază din România a paralizat pentru început reacția autorităților antonesciene în ciuda presiunilor făcute de reprezentanții Germaniei la București și de cercurile legionarilor care cereau extirparea „acestei sucursale a iudeo-masoneriei și a Internaționalei Comuniste”.

          La un moment dat Prim Procurorul Tribunalului Militar București s-a prezentat la generalul Boiteanu care era secretar general al Ministerului de Război, punând pe masă un teanc de manifeste distribuite clandestin cu propunerea de a se lua măsuri împotriva membrilor Asociației Ardealul. Răspunsul primit de la generalul Boiteanu a fost însă unul sec dar sugestiv: „Eu n-am auzit, n-am văzut nimic. Te sfătuiesc să-ți vezi de treabă !”[17]. 

          Dovada faptului că autoritățile au tolerat mult timp activitatea organizației stă și certificatul nr. 9782 din 15 iunie 1945 emis de Curtea Marțială a Comandamentului Militar al Capitalei:

          „Noi, colonel magistrat Chiriac Gheorghe, Prim Președinte al Curții Marțiale C. M. C., certificăm prin prezentul că dl. avocat Aurelian Rădulescu din București, str. Teodor Aman nr. 6 a fost trimis în cercetarea acestei Curți Marțiale, în stare de arest, de Prefectura Poliției cu adresa nr. 56780 din 3 aprilie 1941, pentru faptul că în ziua de 14 martie 1941, împreună cu alții, împărțea manifeste semnate Ardealul, al căror conținut era îndreptat împotriva regimului legionar, ce formează dosarul nr. 7028/1941 și care a fost clasat de dl. General Comandant al Capitalei prin ordinul în rezoluție pus pe referatul Parchetului acestei Curți, la data de 17 aprilie 1941, când a fost pus în libertate.[18]”

          Importantele personalități politice, științifice și religioase din România care făceau parte din societatea tainică sau îi patronau activitatea erau precum niște cărămizi dintr-o piramidă mică care nu servea decât ca bază pentru o piramidă și mai mare care ducea către puternicul Imperiu Britanic.

          Un tânăr membru al organizației, Victor Isac avea să consemneze mai târziu că „problema relațiilor Asociației cu serviciul de spionaj englez, de a fi sau nu menționată în istoricul Asociației, a dus la regretabila dezbinare a celor doi inițiatori după 23 august 1944: Amedeu Bădescu și Iosif Păsătoiu. Drept consecință, fiecare a întocmit câte un istoric aparte[19]”.

          Iosif Păsătoiu intrase în contact direct cu Alfred George Gardyne de Chastelain, reprezentantul Special Operations Executive (SOE) în România care se ocupa cu misiuni de spionaj pentru Imperiul Britanic și stabilise cu acesta cum să dezvolte rețeaua de propagandă pro engleză în cuprinsul țării și cum să trimită informații sensibile filialei serviciilor secrete britanice din Istanbul[20]. De altfel Păsătoiu lucra pentru SOE încă din septembrie 1940, în ceea ce privește activitatea Societății secrete Ardealul, având numele de cod „Pasărea”[21].

          Amedeu Bădescu fusese finanțat de Iosif Păsătoiu, atât din resursele personale ale acestuia „cât mai ales-se pare-ale Intelligence Service-ului”, dotându-și firma Oltul cu mașini de multiplicat prin care a realizat manifestele organizației patriotice clandestine. Tot Victor Isac a ținut să sublinieze că Păsătoiu, care agonisise în Franța o avere considerabilă, locuia într-un apartement în zona centrală a capitalei și avea o vilă la Băneasa. „Avea relații incontestabile cu Intelligence Service care finanța Asociația Ardealul și oficiosul său Pământul Strămoșesc al cărui secretar de redacție eram. În această calitate eram invitat la câte o masă solemnă, patronată de către Aurelian Rădulescu, directorul revistei ce avea studii în Anglia și dădea de înțeles că suntem sprijiniți de englezi prin Păsătoiu. Faptul era sigur, modalitățile nu erau destăinuite”.

          Într-adevăr serviciul britanic de spionaj lucra puternic și prin Aurelian Rădulescu care urmase studiile teologice la Lees în Anglia, în perioada 1937-1938, apoi Facultatea de Drept din București[22].

Rădulescu, care era un bun cunoscător al limbii engleze a aranjat o întrevedere între reprezentanții Asociației Ardealul, cei ai Partidului Național Liberal și Partidului Național Țărănesc și secretarul Legației Britanice din București, Lordul Hankey. Întâlnirea a avut loc în seara zilei de 8 decembrie 1940, după orele 21, într-o garsonieră din București, vis a vis de Facultatea de Drept, în care locuia studentul Suciu aflat și el în legătură cu organizația clandestină. Deși din partea Societății Ardealul au participat la reuniunea tainică doar Amedeu Bădescu și Aurelian Rădulescu totuși primul a consemnat faptul că Păsătoiu fusese de fapt „delegat și și-a asumat sarcina de a lua legătura cu Legația Britanică. A reușit, Legația fiind ținută la curent cu o parte din activitatea noastră. Desigur, prin mijloace proprii, Legația verifica rezultatele activității noastre”.

Din partea PNL a participat Mihail Fărcășanu dar din păcate delegatul P.N.Ț., Ghilezan a absentat de la întrevedere.

Practic românii au dorit să stabilească tratative cu guvernul britanic pentru a îndeplini 4 obiective majore: 1) garantarea frontierei de Vest; 2) retrocedarea Ardealului de Nord; 3) crearea unui guvern român în emigrație, recunoscut de guvernul britanic care urma să rupă relațiile diplomatice cu autoritățile de la București; 4) recunoașterea stării de beligeranță a României în războiul germano-britanic și încheierea unui tratat de alianță româno-britanic între guvernul din emigrație și guvernul britanic.

Deși Lordul Hankey a declarat că guvernul britanic sprijinea opoziția română și orice mișcare sau organizație politică de rezistență contra regimului antonesciano-legionar totuși, Amedeu Bădescu avea să precizeze mai târziu că „tratativele dintre noi și britanici s-au desfășurat, într-o primă și ultimă întrevedere cu secretarul Legației Britanice, Lordul Hankey. Evenimentele și poate o serie de greșeli ale noastre, au împiedicat continuarea acestor tratative care poate ar fi dus la atingerea scopurilor” stabilite[23].

          Membrii Asociației secrete Ardealul aveau conexiuni nu numai cu SOE și cu diplomații britanici ci și cu membrii mișcării de rezistență din Franța. Dovadă în acest sens stă chiar mărturia scrisă a lui Iosif Păsătoiu:

          „Mișcarea românească de rezistență stabilise contacte cu mișcarea de rezistență franceză prin persoana lui Maurice Negre, corespondentul la București al Agenției Havas. După arestarea mea, M. Negre a fost arestat și el, judecat și condamnat la 25 ani muncă silnică. A fost eliberat câteva luni mai târziu în urma unei intervenții directe a Mareșalului Petain. (...)

          Stabilisem legături și cu Ives Frank, corespondentul la București al ziarului Journal de Geneve, arestat și el curând după arestarea mea, judecat și condamnat la 10 ani de muncă silnică. A fost eliberat la 23 august 1944, odată cu mine. (...)

          A mai colaborat cu Asociația Ardealul și doamna Le Beau care, după arestarea mea, urmărită de Gestapo, a părăsit clandestin țara prin Bulgaria și Turcia și s-a înapoiat în Franța, unde a activat în mișcarea de rezistență. La debarcarea Generalului De Gaulle a fost încadrată în armata franceză și tancul condus de ea a fost primul care să treacă frontiera Germaniei. Pentru faptele sale de arme a fost avansată la gradul de colonel și decorată cu Medalia Militară.

          Un colaborator devotat a fost și domnul Pierre Boulan, pe atunci consul al Franței la București.

          Într-unul din manifestele sale, Asociația Ardealul a felicitat pe Generalul De Gaulle pentru acțiunea sa, pentru refacerea armatei franceze[24]”.

          Nu întâmplător, Iosif Păsătoiu a fost principalul element prin care Asociația secretă Ardealul a stabilit contacte serioase cu mișcarea franceză de rezistență și cu diplomații francezi. El însuși amintește în autobiografia sa că petrecuse vreo 13 ani în Franța:

          „În anul 1917 m-am înrolat ca voluntar în armată și am fost trimis la școala mecanică denumită Ciocanul, pe Calea Dudești. După un anumit timp am fost transferat la o secție de aviație la Cotroceni unde am urmat școala de navigație aeriană.

          La retragerea armatei în Moldova am fost evacuat cu unitatea din care făceam parte, activând în tot timpul războiului la partea operativă Pădureni-Mărășești.

          După demobilizarea subsemnatului am plecat la Paris unde am fost angajat la Uzinele Renault și Hispano-Suisa pentru specializare în motoare cu explozii, secția aviatică.

          Am locuit în Franța timp de cca. 13 ani și am realizat mai multe invenții ce au fost înregistrate în Franța și România[25]”.

Prezintă interes pentru analiza noastră istorică și declarația lui Păsătoiu Iosif din 8 ianuarie 1968, dată într-o perioadă de relativ dezgheț ideologic, în care adevărul se putea exprima fără a fi alterat foarte mult. După prezentarea evenimentelor politice interne și internaționale ale tragicului an 1940, Păsătoiu a relatat pe scurt despre înființarea și activitatea organizației secrete:

          „Împreună cu prietenii Bădescu Amedeu și Rădulescu Aurelian ne-am hotărât să ducem o luptă organizată în contra dictaturii antonesciene-hitleriste.

Animați de o adâncă iubire de neam și țară, am socotit că a sosit momentul suprem de a da un semnal de alarmă pentru trezirea conștiinței naționale, pentru încurajarea maselor înfricoșate de absolutismul dictatorial, de a pregăti spiritual poporul, insuflându-i încredere în virtuțile noastre naționale și speranța unei apropiate eliberări prin prăbușirea Germaniei hitleriste și, odată cu ea, a dictaturii lui Antonescu(...)

Am înființat Asociația secretă Ardealul  și am trecut imediat la realizarea faptică în toamna anului 1940.  

          Întrucât subsemnatul aveam misiunea de a lua și păstra un contact permanent cu diverse personalități în scopul realizării unui acord pe linia programului Asociației secrete Ardealul, noi am hotărât ca numele subsemnatului să fie conspirativ și anume acela de Matei.

          Fondurile materiale pentru multiplicarea manifestelor Asociației secrete Ardealul au fost puse la dispoziție inițial de subsemnatul, cât și pentru achiziționarea materialelor necesare și cumpărarea unui aparat Gestetner. Primele manifeste (...) au fost difuzate numai în București în timpul nopților iar parte din ele au fost trimise la diverși oameni politici proeminenți[26].

Reacția a fost puternică. Se făceau comentarii aprinse prin localurile publice, restaurante și cofetării, prin tramvaie, uzine și fabrici, comentarii care exprimau bucuria că în sfârșit a luat ființă o mișcare de rezistență împotriva dictaturii antonesciano-hitleriste.

          Trebuie menționat în mod cu totul special că posturile de radio-Londra au făcut ample comentarii cu privire la activitatea Asociației secrete Ardealul, comentarii prin care încurajau acțiunea de rezistență națională, socotind-o o acțiune dintre cele mai importante.

          Încurajați de această primire entuziastă a activității Asociației secrete Ardealul, am socotit că este momentul de a lua contact personal cu conducătorii și diverse personalități ale partidelor politice și astfel am luat contact cu d-nii Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Brătianu, dr. Petru Groza, Dumitru Alimănișteanu, General Gabriel Negrei, Ghiță Pop, Prof. Mihai Ralea, Prof. Stoicescu de la Facultatea de Drept, Prof. Drăghicescu, Ilie Lazăr ș.a. În urma contactului avut cu aceste personalități, am constatat o adeziune totală la scopurile Asociației secrete Ardealul, primind o încurajare însuflețită.

          Menționez în mod special atitudinea d-lui Iuliu Maniu, care pe lângă faptul că m-a încurajat în mod deosebit, mi-a promis și sprijinul său moral și material. Chiar de la prima întrevedere pe care am avut-o cu d-sa, mi-a avansat o importantă sumă de bani, care dealtfel a fost foarte bine venită, întrucât mi-a dat posibilitatea să dăm o amplificare activității Asociației secrete Ardealul.

          Tot cu acestă ocazie am stabilit și persoanele prin care urma să ținem legătura, stabilindu-se numele d-lor General Gabriel Negrei, Ghiță Pop și Ilie Lazăr[27]”.

          În scurt timp, aceste personalități marcante ale României vor forma un for superior de conducere al Societății Ardealul. Respectivul organism suprem era compus din: mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan (Președinte), național-țărănistul Iuliu Maniu și liberalul C.I.C. (Dinu) Brătianu (Vicepreședinți), secretarul general al P.N.L. Constantin (Bebe) I. Brătianu și național-țărănistul Ion Lugoșianu (Secretari). Ceilalți membri ai comitetului de conducere erau: mitropolitul unit al Blajului Alexandru Nicolescu și oamenii politici Ion Mihalache, Virgil Madgearu, Ghiță Pop, Gheorghe Brătianu, Constantin Angelescu și Vasile Sassu[28].

          Deși Asociația secretă Ardealul nu avea vreo legătură directă cu Francmasoneria (a cărei activitate a fost dealtfel interzisă în 1937) este important de precizat că unii din membrii săi marcanți erau masoni: secretarul organizației Ion Lugoșianu (inițiat în Loja Ernest Renan din Paris la 18.11.1921)[29], președintele Academiei Române Constantin Rădulescu-Motru (membru al Lojii Fraternite-Alliee din București la 1925)[30], Angelescu Constantin - membru de onoare al Academiei Române (atestat ca mason de grad 33 la 1929, membru al Supremului Consiliu din România a Ritului Scoțian, Antic și Acceptat)[31], academicianul Gheorghe Brătianu (inițiat în Loja Dimitrie Cantemir din Iași la 1936)[32].

          Cât privește pe Iuliu Maniu, acesta a fost unul dintre cei mai importanți susținători ai organizației, după cum ne relatează Iosif Păsătoiu:

          „Deasemeni, tot prin dl. Iuliu Maniu am luat legătura cu Popovici Ion, care, fără a face parte din Asociația secretă Ardealul și numai la stăruința d-lui Iuliu Maniu, s-a angajat să tipărească manifestele Asocieției secrete Ardealul la o anumită tipografie, al cărui nume a ținut să nu îl comunice.

          După arestarea subsemnatului, în timpul anchetei am aflat că acea tipografie era proprietatea lui Deleanu Ion care, după arestarea subsemnatului a fost descoperit și arestat, apoi anchetat în legătură cu tipărirea manifestelor Asociației secrete Ardealul.

          Manifeste tipărite erau ridicate de către Popovici Ion, care mi le preda personal, cu toată discreția impusă de împrejurări și apoi erau transportate cu automobilul subsemnatului, pentru a fi distribuite prietenilor Bădescu Amedeu și Rădulescu Aurelian, care la rândul lor le difuzau direct sau ajutați de alte persoane în Capitală și împrejurimile ei.

          Deasemeni o parte din aceste manifeste erau difuzate de mine personal în diverse regiuni ale țării, în special în Ardeal, Bucovina, Oltenia, etc., prin intermediul unor persoane de mare încredere, pentru ca astfel acțiunea Asociației secrete Ardealul să pătrundă în toate regiunile țării.

          În unele cazuri, împreună cu prietenii Bădescu Amedeu și Rădulescu Aurelian, împrăștiam în timpul nopții, în capitală și împrejurimi, un număr însemnat de manifeste, cu ajutorul automobilului subsemnatului.

          Activitatea Asociației secrete Ardealul a continuat până la arestarea subsemnatului în luna august 1941. Menționez că înainte de arestarea subsemnatului au fost reținuți și cercetați în legătură cu Asociația secretă Ardealul diverși membri și colaboratori, printre care cităm pe Rădulescu Aurelian, astfel cum se constată din adresa cu nr. 18.847(12.847) din 15 iunie 1945 a Ministerului Afacerilor Interne, Prefectura Poliției Capitalei, Direcția Poliției de Siguranță, după care alăturăm copie. Deasemeni a fost anchetat și Generalul Gabriel Negrei, tot în legătură cu activitatea Asociației secrete Ardealul, al cărei colaborator important a fost.

          Au mai fost reținuți și anchetați Dincă Ilie, muncitor, fost cu domiciliul în București, iar astăzi cu domiciliul în Brașov str. Nicopole nr. 2, care era șeful unei echipe de difuzare a manifestelor, precum și Bădescu Mircea, laborant cu domiciliul în București str. Șerban Vodă nr. 111, a căror situație poate fi verificată la fosta Prefectură de Poliție a Capitalei.

          Toate aceste persoane care difuzau manifestele Asociației secrete Ardealul nu au fost trimise în judecată deoarece, la rugămintea subsemnatului, Generalul Gabriel Negrei a intervenit personal pe lângă Generalul Constantin Niculescu, fost Comandant Militar al Capitalei, astăzi pensionar, în competența căruia era hotărârea de a-i trimite în judecată sau a fi eliberați. (...)

          În plină activitate, subsemnatul am fost arestat de organele de Siguranță la data de 20 august 1941, fiind supus unei anchete extrem de riguroase, în care timp viața mi-a fost pusă în pericol. La aceste anchete, precum și la violențele la care am fost supus, au luat parte și organele Gestapo-ului german. În timpul acestor anchete s-a străruit în special pentru a arăta numele și domiciliile tuturor activiștilor din Asociația secretă Ardealul precum și al persoanelor antrenate în desfășurarea activității noastre[33].

          Cu toate că am fost supus unui tratament barbar, hotărârea mea de a nu divulga niciun nume a fost fermă și numai datorită acestei atitudini, furia anchetatorilor s-a desfășurat cu maximum de violență.

          Despre atitudinea dârză a subsemnatului se poate vedea conținutul dos. nr. 8817/1941 al fostei Curți Marțiale, în care se află și actul de învinuire, din care rezultă că în contra subsemnatului au fost reținute mai multe infracțiuni dintre care 4 infracțiuni pentru care legile în vigoare prevedeau pedeapsa cu moartea, astfel încât chiar dacă s-ar fi hotărât schimbarea de calificare pentru vreuna sau două dintre infracțiunile reținute, pentru a crea o aparență de dreaptă judecată, să fiu totuși condamnat la moarte și executat.

          Lupta noastră nu a fost zadarnică. Dictatura antonesciană hitleristă a fost zdrobită, iar ziua de 23 august 1944 a deschis României un orizont nou cu perspective uriașe. (...)

          Cu toată modestia, trebuie să se cunoască că Asociația secretă Ardealul a fost un steag pe faldurile căruia erau înscrise cu litere de sânge și suferință țelurile luptei noastre: libertate, dezrobire națională, unirea pământurilor strămoșești și pace”.

          Pentru activitatea sa clandestină în cadrul Societății secrete Ardealul Iosif Păsătoiu a stat peste 3 ani în închisoare, în timpul dictaturii militare antonesciene, fiind eliberat la 23 august 1944[34].

          La Arhivele Naționale Istorice Centrale ale României s-au păstrat mai multe declarații ale foștilor membri ai Societății secrete Ardealul care întregesc tabloul istoric al activității acesteia.

          Iată ce declara profesorul Horhoianu Alexie din București în data de 08.XI.1947:

          „Am cunoscut în 1939 pe dl. Păsătoiu în redacția ziarului Gorjanul din Tg. Jiu prin Jean Bărbulescu, directorul acestei gazete. (...) După scurta noastră întrevedere nu ne-am mai văzut decât în toamna anului 1940 când țara noastră trecea prin grele momente în urma dictatului de la Viena.

          Dânsul mi-a relatat lucruri noi pentru mine, care tocmai venisem în București dintr-o concentrare. Acesta lucruri constau, din împreună cu alți prieteni, anume înființarea Asociației secrete Ardealul care avea scop înlăturarea dictatului de la Viena, readucerea Ardealului de Nord la Patria Mamă, luptând pentru instaurarea unui regim democrat și acționând împotriva regimului fascist care adusese țara într-o situație atât de nenorocită.

          Am aprobat cu bucurie această acțiune și am privit în câteva rânduri manifestele acestei asociații pe care le-am difuzat în Tg. Jiu, prin prietenul nostru comun Jean Bărbulescu, pentru regiunea respectivă. Acțiunea a durat și în prima parte a anului 1941 până când am fost mobilizat.[35]”

          La rândul său, la 30 octombrie 1967, consilierul juridic Stelli Iosif declara următoarele:

          „Aveam relații de prietenie cu generalul Gabriel Negrei cu care mă întâlneam deseori și discutam asupra evenimentelor politice în curs de desfășurare. Astfel, într-o zi din toamna anului 1940, pe când mă aflam în vizită la generalul Gabriel Negrei acasă, în str. Brezoianu nr. 7, acesta mi-a spus că ar face parte din Asociația Ardealul care avea ca scop lupta împotriva dictaturii lui Antonescu, hitlerismului și (lupta) pentru retrocedarea Ardealului precum și pentru restaurarea unui regim democratic în țara noastră. Pentru confirmarea acestora mi-a arătat un manifest din care rezulta clar scopul Asociației Ardealul.

          Am acceptat să fac parte din Asociația Ardealul și fiind originar din Bucovina, am răspândit manifestele sale în Bucovina.

          În luna decembrie 1940, tot în casa generalului Negrei, l-am cunoscut pe un alt membru al Asociației Ardealul care purta numele de Matei, nume conspirativ al lui Păsătoiu Iosif care fusese inițiatorul și principalul întemeietor al Asociației Ardealul și care contribuia substanțial la suportarea cheltuielilor asociației, îndeosebi pentru tipărirea și răspândirea manifestelor în toată țara.

          Menționez că activitatea Asociației Ardealul s-a desfășurat în bune condițiuni până în toamna anului 1941 când Păsătoiu Iosif a fost arestat de organele Siguranței Statului[36]”.

          Contacte cu conducerea societății secrete patriotice a avut și dr. Moldovan Nicolae:

          „Am avut cunoștință de existența Asociației Ardealul din toamna anului 1940 când mă aflam în Ardealul de Nord vremelnic ocupat de hortiști, prin unele manifeste ale acestei asociații ce mi-au parvenit prin Mureșan Semproiu, fost coleg de școală la Dej.

          După refugiul meu în București (ianuarie 1941) l-am cunoscut pe tov. Păsătoiu Iosif la Asociația Refugiaților din Ardealul de Nord (cam prin martie 1941) unde mi-a făcut cunoștință cu dânsul o veche cunoștință de-a mea, tov. Mute Aurelia refugiată și ea și care era funcționară la această Asociație. Tov. Mute Aurelia mi-a spus că tov. Păsătoiu face parte din conducerea Asociației secrete Ardealul și că pot avea încredere în d-sa după care, în perioada aprilie 1941-iulie 1941, am avut în câteva rânduri întâlniri cu d-sa cu care ocazie discutam situția politică din acel timp și mi-am putut da seama de convingerile democrate, antifasciste și împotriva războiului nejust din răsărit, pe care le nutrea tov. Păsătoiu Iosif.

          Deși subsemnatul activam în mișcarea muncitorească ilegală (...) am considerat că Păsătoiu Iosif se situa pe o platformă comună cu convingerile mele, am acceptat să continui legăturile prin tov. Păsătoiu Iosif cu această asociație și să primesc ca manifestele asociației încredințate de tov. Păsătoiu Iosif să fie distribuite atât în rândul refugiaților ardeleni din Capitală cât și în Ardeal, după posibilitățile pe care le aveam.[37]”

          Cât timp a fost încarcerat Iosif Păsătoiu s-a aflat tot timpul sub supravegherea atentă a serviciilor secrete militare germane din România. Mărturia medicului colonel Mihăilescu Traian de la Spitalul Militar Central din București este relevantă în acest sens:

          „Îmi reamintesc că în anul 1943 am primit în secția de chirurgie pe care o conduceam pe deținutul politic Păsătoiu Iosif. Pacientul prezenta multiple echimoze pe regiunea anterioară și posterioară a toracelui, afirmând că au fost cauzate de lovituri contondente datorită situației în care se afla ca deținut.(...).

          Am aflat atunci de la dânsul că fusese arestat pentru acțiunea subversivă a asociației denumită ARDEALUL care avea manifestații antihitleriste și democrate.

          Organele de control ale serviciului militar german veneau din când în când pentru a controla starea sănătății deținutului.[38]”

          De altfel arestarea lui Păsătoiu Iosif și anchetarea activității Asociației secrete Ardealul s-au făcut cu concursul Gestapoului ai cărui reprezentanți, Duplizer și Becker au și participat la investigații[39].

           După arestarea lui Păsătoiu în vara anului 1941 activitatea Asociației secrete „Ardealul” la nivel de organizație a cam încetat însă membrii marcanți ai acesteia au continuat activitatea pentru îndeplinirea scopurilor consemnate în statutele acesteia.

         

 

         

---

[1] Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond I.S.I.S.P. – Mișcarea antifascistă din România (fond VI), ds. 21, vol. 1, f. 9.

[2] Idem, fond I.S.I.S.P.-Personalități (fond XV), ds. 161, f. 19.

[3] Liviu Petre Nițu, Reacții ale elitei românești față de Dictatul de la Viena: Societatea „Ardealul” (1940) în ***Partidul Securitatea și Cultele (coord. Adrian Nicolae Petcu), Ed. Nemira, București, 2005, p. 14-16.

[4] Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond I.S.I.S.P. – Mișcarea antifascistă din România (fond VI), ds. 21, vol. 1, f. 10-13.

[5] Idem, fond I.S.I.S.P.-Personalități (fond XV), ds. 161, f. 22.

[6] Idem, fond Drăghicescu Dumitru, ds. 6,  f. 16.

[7] Ibidem,  f. 17. Vezi și Virgiliu Z. Teodorescu, Asociația „Ardealul”. Mărturii despre activitatea desfășurată în „Marisia”-studii și materiale arheologie-istorie, vol. XXVII, Muzeul Județean Mureș, 2003, p. 377-378.

[8] Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Drăghicescu Dumitru, ds. 6,  f. 47-50.

[9] Cosmin Budeancă, Procesul Organizației „T” din 1945. Interviu cu Victor Isac în „Memoria”-revista gândirii arestate, nr. 51-52 (2-3)/2005, p. 76.

[10] Ion Ghica, Scrisori către V. Alecsandri, Ed. Humanitas, București, 2004, p. 407-408.

[11] Ion Heliade Rădulescu, Mémoires sur l'histoire de la régénération roumaine ou sur les événements de 1848 accomplies en Valachie, Paris, 1851, p. 38.

[12] Anastasie Iordache, Revoluționarii Golești, Ed. Mica Valahie, București, 2011, p. 45.

[13] Virgiliu Z. Teodorescu, Art. cit., p. 378.

[14] Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond I.S.I.S.P.-Personalități (fond XV), ds. 161, f. 37.

[15] Idem, fond Drăghicescu Dumitru, ds. 6,  f. 40-42.

[16] Virgiliu Z. Teodorescu, Art. cit., p. 380.

[17] Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Drăghicescu Dumitru, ds. 6,  f. 31.

[18] Idem, fond I.S.I.S.P.-Personalități (fond XV), ds. 161, f. 20.

[19] Idem, fond Drăghicescu Dumitru, ds. 6,  f. 2.

[20] Ștefan Georgescu, Marian Zidaru, Cristian Dragan, Propaganda activities and British Special Operations Executive’s political influence actions in Romania between 1941-1944 în „Journal of Institute of Social Sciences”, Karabuk University, year 2014, volume 4, p. 120.

[21] Marian Zidaru, SOE în România în Al Doilea Război Mondial. Cazul Mircea Zăgănescu în „Dunărea și Marea Neagră în spațiul euroasiatic. Istorie, relații politice și diplomație”, vol. X, Editura Muzeului Național al Marinei Române, 2022, p. 289.

[22] Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Drăghicescu Dumitru, ds. 6 , f. 2-3.

[23] Ibidem,  f. 56-57.

[24] Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond I.S.I.S.P.-Personalități (fond XV), ds. 161, f. 37.

[25] Ibidem, f. 14.

[26] Ibidem, f. 7.

[27] Ibidem, f. 8.

[28] Liviu Petre Nițu, Art. cit., p. 10-11.

[29] Horia Nestorescu-Bălcești, Enciclopedia ilustrată a Francmasoneriei din România, vol. 2, Ed. Phobos, București, 2005, p. 246.

[30] Ibidem, vol. 3, p. 117.

[31] Ibidem, vol. 1, p. 47.

[32] Ibidem, p. 183.

[33] Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond I.S.I.S.P.-Personalități (fond XV), ds. 161, f. 8-10.

[34] Ibidem, f. 11.

[35] Ibidem, f. 26.

[36] Ibidem, f. 25.

[37] Ibidem, f. 23.

[38] Ibidem, f. 24.

[39] Ibidem, f. 12.