Ardealul - o asociație secretă organizată după modelul societăților revoluționare carbonare (1940-1941)

 

Patriotism, naționalism și ultranaționalism

în Masoneria Română (1866-1916)

 

                                                            arhivist Bogdan Constantin Dogaru

           

           

            Francmasoneria este prin excelență o societate simbolică, inițiatică. În spațiul românesc însă, diversele structuri masonice au acționat și ca organizații patriotice destinate a sprijini lupta pentru independență statală și mișcarea pentru unitate națională. Masonii au fost executorii testamentari ai programelor revoluționare pașoptiste în care au fost trasate direcțiile principale de acțiune în problema națională, având la bază ideologia daco-românismului, a refacerii statului național unitar român pe teritoriul vechii Dacii.

            Apărarea unității statale a României la 1866.

            După detronarea lui Cuza în februarie 1866, cu largul concurs al membrilor Lojii Înțelepții din Heliopolis[1],  francmasonii români Ion Brătianu și Ion (Iancu) Bălăceanu, cel din urmă reprezentat diplomatic la Paris au avut un rol important la aducerea lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen în România și proclamarea lui ca domnitor sub numele de Carol I[2]. Cei doi au acționat cu rapiditate pentru aducerea unui prinț străin pe tronul țării căci Imperiul Otoman recunoscuse unirea Principatelor Dunărene doar pe timpul domniei lui Cuza și amenința cu intervenția armată. În acest context, la 3 mai 1866 Ministerul de Interne a dat autorizație Lojii Înțelepții din Heliopolis „să arboreze pe localul ei bandiera cu culorile naționale și cu însemnele masonice”. De asemenea, fratele Ion Bălăceanu a fost delegat să reprezinte Loja Înțelepții din Heliopolis în „Adunarea Legiuitoare Masonică din Paris[3]”.

            Pentru a pregăti apărarea țării în eventualitatea unui atac din partea armatei otomane, autoritățile și masonii români au luat măsuri de întărire a forțelor armate. O știre interesantă, în acest sens, a apărut în ziarul de limbă franceză din București, La Voix de la Roumanie, fiind preluată apoi de Telegraful Român: „Loja masonică din București are de doi ani de Venerabil al ei pe D. G. M. Ghica, actualul prefect al Poliției Capitalei. Fidel principielor de devotament și de filantropie care distinge instituțiunea a căreia este unul din demnitari, D. Ghica a primit postul dificil ce-l ocupa fără să primească leafa ce-i este afectată. Astăzi, în prezența pericolilor posibili ce amenință România, D. Ghica s-a angajat a întreține, cu cheltuiala sa, două sute de voluntari[4]”. Venerabilul Lojii Înțelepții din Heliopolis, Prea Ilustrul Frate Ghica deținea gradul 94 în Ritul de Memphis[5].

Războiul de Independență, problema Basarabiei (Bugeacului) și chestiunea navigației pe Dunăre. Războiul de Independență a constituit un alt moment crucial din istoria poporului român în care masonii și-a demonstrat pe deplin patriotismul. În iunie 1877 Loja Înțelepții din Heliopolis din București a oferit Crucii Roșii suma de 500 de lei[6] iar în  august 1877 a donat aceleiași organizații sanitare o trăsură-ambulanță pentru transportul și îngrijirea răniților[7]. Câteva luni mai târziu, la 16 noiembrie 1877, tot din inițiativa Lojii Înțelepții din Heliopolis s-a dat o reprezentație la Circul din București în urma căreia s-a adunat suma de 7.000 de lei „în favorul Spitalului de la Cotroceni”. Banii respectivi urmau a fi înaintați „Măriei-Sale Doamnei, cu respectuoasa rugăciune din partea lojei de a destina o  parte din acea sumă pentru orfanii și văduvele soldaților căzuți în bătălie[8]”.

            În iunie 1877, Clubul Proprietarilor din Iași, societate paramasonică în fruntea căreia se afla prințul Grigorie D. Sturza și-a încetat activitatea, mobilierul, efectele și banii rămași ca excedent în casă fiind predate Comitetului Doamnelor pentru ajutorul ostașilor români răniți. „Biliardul și celelalte efecte” oferite de Clubul Proprietarilor valorau 1.500 de lei, sumă utilizată pentru organizarea și dotarea trăsurilor-ambulanțe[9].  Clubul Proprietarilor, al cărui sediu se afla în fosta casă a lui P. Mavrogheni din Iași, fusese înființat la 1874 de Beizade Grigore Sturdza. Articolul 22 din statutele elaborate de membrii fondatori lăsa să se înțeleagă că respectiva asociație era una de sorginte masonică[10]. Mai mult decât atât Grigore Sturdza votase, într-o ședință din 21 octombrie 1875, alături de frații săi masoni V. Pogor, Iacob Negruzzi, Iancu Holban și căpitanul Manolescu, pentru desființarea Lojii Steaua României din Iași. Prințul Sturdza a pledat în favoarea desființării lojii considerând că aceasta își încetase rațiunea de a exista din momentul înființării Clubului Proprietarilor[11].

La rândul ei, Loja Discipolii lui Pitagora din Galați a deschis în iunie 1878 o listă de subscripție pentru răniții români și a trimis Ministrului de Război suma de 566 lei și 75 bani pe care reușise să o colecteze. Ministrul a trimis o scrisoare „președintelui” atelierului masonic prin care a exprimat „vii mulțumiri pentru această ofertă[12]”. 

Protestul Atelierului bucureștean Înțelepții din Heliopolis, de la începutul anului 1878, împotriva răpirii de către Rusia a celor 3 județe din Bugeac (Cahul, Ismail și Bolgrad), retrocedate Moldovei la 1856, s-a făcut auzit în întreaga lumea masonică fiind consemnat inclusiv în publicațiile periodice ale Marilor Obediențe din Germania[13] și Brazilia[14].

            Ca o formă de respect pentru serviciile aduse patriei, la parada din 10 octombrie 1878 (intrarea triumfală a Armatei Române în capitală ca urmare a dobândirii independenței pe câmpurile de luptă din Bulgaria) autoritățile au rezervat în tribune un loc special pentru delegații și membrii Lojii Înțelepții din Heliopolis[15].

Deși România devenise stat independent, Austria dorea să își exercite dreptul de a asigura poliția fluvială pe tot cursul Dunării. Și de această dată masonii români și-au făcut auzită vocea. În numărul din 1881 al ziarului Românul se consemna următoarele:

            „Aflăm că Loja masonică franco-română Sages d'Heliopolis, al cărei secretar este d. Moscu Așer, ar fi cerut de la Marele Orient al Franciei și de la alte loji însemnate din Paris a interveni cu puternica lor influență pe lângă guvernul Republicei Francese în favoarea României în chestiunea Dunărei[16]”.

            Contactele strânse cu Masoneria Franceză, absolut necesare pentru frații români în vederea sprijinirii dezideratelor lor naționale, au fost promovate și menținute nu doar de către lojile masonice din România aflate în Obediența Marelui Orient al Franței (în special Loja Înțelepții din Heliopolis) ci și de nou-înființata Mare Lojă Națională Română (1880).

            La ședința unui important atelier masonic din Paris din septembrie 1882, căpitanul Constantin Moroiu a fost prezentat adunării masonice de Cavalerul Munro. Marele Maestru al M.L.N.R. a vorbit despre învățământul civil și militar al tinerilor din România și despre simpatiile manifestate de români față de Franța. Cavalerul Sever, luînd cuvântul, l-a asigurat pe Moroiu de simpatia și sprijinul Masoneriei Franceze și a lăudat vitejia armatei române din timpul Războiului de Independență (1877/1878):

„Ca oficeru din armata franceză simtu datoria de a declara că armata pe care o reprezint e unanimă în a aplauda energia arătată de poporul român și de armata sa în ultimul răsboi din Orient. Ați înțeles, cum s-a zis mai înainte că România a luptat pentru a da libertate popoarelor apăsate; ea nu neguțători propriul ei sânge dar se bătu cu toate fortiele și cu tot entusiasmul unei tinere națiuni. Dacă românii nu ar fi fost deja frații noștri prin rasa lor și prin simțămintele lor, ar fi devenit în acele zile. Colegul Hobert zise că în 1870 toate popoarele Europei ne părăsiseră. El uită însă România. România fu singura care în mijlocul desastrelor noastre avu curagiul de a arăta pe față simpatia sa pentru noi. Ah ! dacă fruntaria sa ar fi fost mai aproape de noi, nu mă îndoiesc că mica dar valoroasa ei armată ar fi alergat spre a mări rândurile noastre, spre a se lupta și a peri cu noi dacă ar fi trebuit.

Noi asemenea am fi voit adesea să alergăm în sprijinul României; dar furăm împiedicați de diplomație și distanță. Sufocați de o forță brutală românii nu ne-au acusat. Cerul e prea înalt și Franța e prea departe de noi e ceea ce s-a repetat de mii de ori în România: dacă noi nu putem să unim armele noastre, unim inimile noastre !

Domnule Moroiu, reîntorcându-vă în țara voastră spuneți românilor că masonii francezi le sunt de două ori frați; spuneți valoroșilor voștri soldați că soții lor din Franța aduc omagiu curagiului lor și admiră valoarea lor militară. Cer ca să mi se dea voie a părăsi locul meu spre a strânge mâna Ilustrului nostru Frate din România și cu asta strângere de mână înțeleg d-a exprima simpatia noastră pentru tot poporul român”.

Marele Maestru al M.L.N.R., aducându-și aminte că era „elev al armatei franceze”, a mulțumit fratelui Sever în numele României și a armatei române. Mai mult decât atât, francmasonii francezi Peze, Vaser, Munro și Deslaudres au propus ca Moroiu să fie numit membru de onoare al lojii lor. Propunerea supusă la vot a fost adoptată în unanimitate și salutată cu călduroase aplauze. Luând cuvântul Marele Maestru român a mulțumit pentru onoarea acordată și a declarat că „o va păstra ca pe o dulce amintire a vizitei sale în Franța”. Apoi a prezentat fraților din loja franceză medalia trimisă lor de sora română, Loja Steaua Dunării[17].

Cavalerul Munro care l-a prezentat pe Moroiu fraților din Paris este nimeni altul decât profesorul Alpha O. Munro (gr. 33) pe care îl vom regăsi la 1888 ca Suveran Mare Inspector General al Ritului Scoțian Antic și Acceptat (varianta Cerneau) și Mare Reprezentant al României pe lângă Marele Colegiu al Riturilor din Franța (pedinte de Marele Orient al Franței)[18].

Cauza națională a românilor care protestau împotriva ingerințelor brutale ale Austro-Ungariei în chestiunea navigației pe Dunăre a fost susținută nu doar de lojile de obediență franceză din țară și de masonii francezi ci și de atelierele masonice din obediența Marelui Orient al Italiei. Acest sprijin a fost reflectat și în acțiunile propagandistice ale reprezentantului Marelui Orient de Roma în Vechiul Regat al României, Em. M. Mehtupciu. La 28 martie 1884 el ţinea la Buzău o conferinţă despre Instituţiunea Francmasonică la care au participat industriaşii, comercianţii şi meseriaşii locali. Între altele Mehtupciu a citit „protestul masonilor din România către masonii din Italia în chestiunea Dunărei, cerându-le intervenţia pentru a nu se răpi românilor un drept inviolabil ce, de secole, au asupra acestui fluviu mai mult românesc. Citeşte apoi răspunsul masonilor italieni prin care promit un sprijin frăţeasc şi leal în această chestiune. Citirea acestei corepondenţe, din care se vede simţământul românesc şi patriotic al masonilor români a fost primită cu vii aplause din partea publicului asistent[19]”. Respectiva conferință fusese probabil organizată cu sprijinul Lojii Lumina din Buzău de obediență italiană.

            Chestiunea Dobrogei și Cadrilaterului. Campania din 1913.

            Dobândirea independenței politice a fost imediat urmată la 1878 de realizarea celei de-a doua etape a procesului realizării unității naționale, și anume unirea Dobrogei cu România, act de o importanță deosebită care a primit recunoaștere internațională prin semnarea Tratatului de Pace de la Berlin din 1878. Marea Lojă Națională Română a acordat o atenție cu totul specială provinciei dintre Dunăre și Marea Neagră, proaspăt unite cu Țara-Mamă și a acționat pentru instaurarea jurisdicției efective masonice în acest teritoriu românesc. Au fost fondate și instalate loji la: Constanța (Loja Farul–1882), Tulcea (Capitulul Cavalerii Dobrogei–1882 și Loja Modestia–1883), Ostrov (Loja România Nouă-1884), Mangalia (Loja Steaua Sudului–1882), Medgidia (Loja Mircea cel Mare), Babagad (Loja Gloria Română–1883).

            Pe lângă întemeierea de ateliere masonice, M.L.N.R. s-a implicat activ în procesul de colonizare al Dobrogei cu elemente etnice românești, în special cu familiile veteranilor din Războiul de Independență. Totodată Ordinul Masonic Român a sprijinit așezarea în provincia dintre Dunăre și Marea Neagră a românilor bănățeni năpăstuiți. Chiar la începutul anului 1882, Marele Maestru Constantin Moroiu și Marele Secretar Nicolae Theodorescu trimiteau o scrisoare Prea Ilustrului Frate John Yarker, Suveran Mare Maestru al Ritului de Memphis pentru Marea Britanie și Irlanda în care îi făcea cunoscut că un număr de 300 de familii de români din Banat au fost alungate din cauza „inundațiilor și mizeriei” și au plecat să se stabilească în Dobrogea pe terenurile puse la dispoziție în mod gratuit de Regatul Român. În cele 35 de zile de călătorie în toiul iernii, din cauza vremii rele și a foametei, sinistrații își pierduseră cea mai mare parte  a animalelor de povară și fuseseră nevoiți să își continue drumul pe jos, flămânzi și goi. M. L. N. R. adunase în grabă o sumă de 1300 de franci spre a le asigura hrana pe timp de 2 zile și deschisese o listă de subscripție pentru masonii din România pentru a se continua opera de asistență socială.

            Dar sărmanii bănățeni, când urmau să ajungă în Dobrogea pentru a începe o nouă viață, nu aveau nevoie doar de hrană ci și de adăpost, haine (etc.) până în primăvară când puteau să își cultive pământul spre a obține roade și beneficii. În aceste condiții, conducerea Ordinului Masonic Român a apelat la frații din atelierele Ritului de Memphis din Marea Britanie și Irlanda pentru un sprijin financiar suplimentar destinat românilor plecați din Banat. Constantin Moroiu motiva că M. L. N. R. nu avea capacitatea de a asigura acțiuni de asistență socială de anvergură deoarece forul suprem al Masoneriei Române se organizase „abia în urmă cu 16 luni[20]”.

            Frații masoni s-au implicat și în sprijinirea Campaniei din 1913 a armatei române care a avut drept rezultat dobândirea Sudului Dobrogei (Cadrilaterul). În numărul din 29 iunie 1913 al ziarului Adevărul se menționa că Loja Steaua Dunării din București, prin intermediul Venerabilului acesteia N. St. Vellescu, asistat de Adolf Gaster ca secretar, a colectat cu lista de subscripție nr. 1 suma de 407 lei pe care i-a predat comitetului central (din strada Cometa) pentru asistența familiilor mobilizaților. Cu acest prilej Steaua Dunării „roagă toate lojile din țară să urmeze de urgență acest exemplu îndeplinind astfel unul din principiile masoneriei”. Toate sumele colectate urmau a fi înaintate direct comitetului central, însoțite de listele originale de subscripție[21].

Chestiunea macedo-românilor. Conform datelor statistice la 1856, în Nordul Greciei (Tesalia și Epir) și în Macedonia trăiau un număr de peste 600.000 de macedo-români[22]. În ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea și mai ales la începutul secolului al XX-lea aceștia au fost supuși unui proces violent de grecizare forțată.

Masoneria Română nu a rămas indiferentă față de suferințele fraților macedo-români. La Congresul Internațional Masonic de la Bruxelles din 27-30 august 1904 Marele Maestru Constantin Moroiu a prezentat un protest împotriva abuzurilor la care erau supuși macedo-românii de către autoritățile grecești și Patriarhul grec de la Constantinopol[23].

De asemenea, marii demnitari și ofițeri din M.L.N.R., au redactat o scrisoare pe care au trimis-o la 15 februarie 1906 Marilor Obediențe Masonice din lume prin care condamnau politica de grecizare forțată și pogromurile împotriva macedo-românilor. Scrisoarea a fost publicată inclusiv  în periodicul oficial editat în comun de Supremul Consiliu de Grad 33 al Ritului Scoțian și de Suveranul Sanctuar de Memphis de Grad 95 din Germania (Oriflamme):

„Întreaga Masonerie cunoaște suficient de bine masacrele și persecuțiile pe care le suferă de mai bine de cinci ani populația română din Macedonia și Epir din partea Patriarhatului grec al Fanarului din Constantinopole care, în virtutea privilegiilor obținute de la Sultanul Mahomed al II-lea în 1453 vrea, în numele lui Hristos și al religiei, să forțeze pe bulgarii, sârbii, albanezii și românii ortodocși să renunțe la naționalitatea lor și să se facă greci vrând-nevrând.

De la mijlocul secolului al XIX-lea populațiile au fost bulversate de ignoranța în care voia să le mențină clerul fanariot care dorea să le impună limba greacă în biserică și școală; aceste populații au început să își cultive limba lor națională și să revendice dreptul de a utiliza limba lor proprie în biserică și școală în locul limbii grecești pe care nu o înțelegeau deloc.

După o luptă îndelungată bulgarii s-au desprins de Biserica Greacă și au obținut un Exarhat și dreptul de a folosi propria lor limbă în școlile și bisericile lor.

Ghidați de spiritul lor național, românii din Macedonia au început să își cultive limba prin înființarea de școli și prin introducerea acesteia în bisericile lor.

Dar acest fapt nu convenea deloc demonului care se intitulează Patriarhul Ortodoxiei al cărui scop nu era credința ci îndoctrinarea tuturor naționalităților creștine din Turcia în spiritul elenismului pentru a demonstra într-o zi Europei că în Turcia nu există decât greci și să obțină în acest fel Macedonia așa cum au luat și Thessalia locuită în majoritate de români parțial elenizați.

Neputând prin convingere să determine pe români să se declare greci, Patriarhul Negru, în complicitate cu episcopii din Macedonia și cu sprijinul guvernului elen a început să formeze cete de bandiți, denumiți Antarți, care erau expediați de Grecia și profitând de slăbiciunea notorie a administrației turcești au invadat Macedonia cu 5 ani în urmă masacrând populația română, devastând bisericile, incendiind școlile și asasinând profesorii români a căror singură crimă era că predau limba română copiilor români, vrând să glorifice în propria lor limbă operele Supremului Arhitect al Universului.

Dacă aceste fapte s-ar fi petrecut în secolele XV-XVI ale Evului Mediu, secole încă tributare barbariei antice, mai treacă-meargă dar când acestea se petrec în Macedonia în epoca noastră, în fața comisarilor și reprezentanților Marilor Puteri, din cauza indolenței și indiferenței autorităților turce, aceasta ne obligă să protestăm cu toate forțele. Astfel Macedonia Română vine să se adreseze tuturor Fraților din Univers și, față de aceste masacre, să îi conjure să stigmatizeze atitudinea și procedeele Patriarhului grec de Constantinopole și guvernului elen de la Athena, organizatorul și instigatorul bandelor și, unindu-și vocea cu a noastră, să intervină în același timp pentru a stopa invazia bandelor trimise de guvernul grec.

Trebuie condamnată atitudinea acestui popor care, bazându-se pe trecutul său istoric îndrăznește să se folosească de astfel de mijloace pentru a distruge populațiile care nu vor să devină descendentele Cecropilor și ai lui Temistocle ci vor să rămână ceea ce sunt, adică descendenții lui Romulus, Cezar, Pavel-Emil și Traian”.

Documentul era semnat de frații din Consiliul Ordinului Masonic Român: Marele Maestru Constantin Moroiu gr. 33, Marele Maestru Adjunct F. Ropper gr. 33, Primul Mare Gardian G. Grigorescu gr. 33, Secund Mare Gardian D. Demetriu gr. 33, Marele Orator Chr. S. Negoescu gr. 30, Marele Trezorier G. Bibescu gr. 18, Întâiul Mare Maestru de Ceremonii I. Alexandrescu gr. 7, Arhivar G. Costamagna gr. 3.

Se pare că scrisoarea a produs o emoție puternică în rândurile masonilor italieni căci Marele Maestru al Supremului Consiliu și Suveranului Sanctuar de Neapole, dr. Antonio Marando (33, 90, 96) a redactat la rândul său un protest în numele masonilor români semnat și de Marele Cancelar av. Francesco Vairo (33) și de Marele Secretar Pasquale Scotti (33)[24].

            Chestiunea Ardealului și Bucovinei.

            La 24 ianuarie 1882, din inițiativa ilustrului francmason român Constantin Alexandru Rosetti, s-a înființat la București asociația secretă Irredenta Română care avea ca interfață Societatea Carpații, societate de propagandă fățișă. Organizarea asociației secrete Romania Irredenta  era asemănătoare ventelor vechii Carbonerii „dar modificată și perfecționată peste măsură” pentru a se asigura păstrarea secretului absolut. Centrele principale ale asociației tainice erau la București și Sibiu. Unul din membrii comitetului executiv al României Irredenta fusese trimis ca delegat la comitetul central al Alianței Popoarelor Iredentiste din Italia[25]. La 20 mai 1882, corespondentul din București al ziarului Stamboul preciza că un membru al comitetului central al organizației Italia Irredenta a sosit la București unde a stat cam o săptămână timp în care s-a întâlnit în secret cu conducătorii Societății România Irredenta, C. A. Rosetti și V. A. Urechia. Irredenta Română redactase un program-manifest care fusese aprobat de comitetul suprem și de toate comitetele și subcomitetele sale din Transilvania, Banat și Bucovina. Documentul avea în antet deviza generală adoptată de atât de Alianța (Liga) Popoarelor Iredentiste cât și de Italia Irredenta: „Pro Patria et Libertate”. Apelul era adresat „tuturor copiilor României” cărora li se cerea a-și da viața pentru a lupta împotriva Imperiului Austro-Ungar și a realiza unirea Transilvaniei, Banatului și Bucovinei cu Țara-Mamă. Strigătul de luptă împotriva monarhiei dualiste era „Pentru Patrie și Libertate și moarte germanilor ![26]”

            Printre marii patrioți italieni care susțineau programul asociației secrete române se numărau M. Gambetta[27] și Vegezzi Ruscalla, acesta din urmă find numit „președinte de onoare al Secției România Irredenta” de către comitetul suprem al Alianței Popoarelor Iredentiste[28].

            Dar se pare că șeful suprem al Iredentei, C. A. Rosetti a imprimat acesteia o orientare republicană de stânga, socialistă. Sau cel puțin a încercat să îi insufle o astfel de orientare. Membrii asociației secrete făceau parte atât din aripa „roșie” a liberalilor cât și din gruparea conservatorilor care blamau politica guvernului de apropiere față de Austria. O parte a presei îl acuza pe Rosetti că ar pregăti o revoltă cu 8.000 de țărani pentru a răsturna de la putere pe regele Carol I. Tocmai de aceea, întruniți în ședință secretă, membrii comitetului suprem al „ocultei iredentiste” ar fi decis reînnoirea componenței comitetului executiv pentru a se sustrage vigilenței poliției și a putea activa mai departe în deplină clandestinitate[29].

            Cert este că politic Rosetti s-a îndepărtat de Brătianu, în iunie 1882 dându-și demisia din calitatea de membru al Camerei Deputaților și abandonând președinția Clubului Liberal. Una din cauze ar fi fost că dorea să producă o schimbare radicală în societatea românească, de jos în sus, să ridice țăranii contra marilor proprietari de pământ și astfel să realizeze programul societății România Irredenta: republică și socialism[30]. Orientarea republicană a Irredentei Române a fost confirmată și de către B. Ferrari, un distins membru al Irredentei Italiene din Constantinopol care publicase în Pester Lloyd un articol intitulat Alianța Republicană Iredentistă. Guvernul român asigurase statele vecine, și în special Austro-Ungaria că o astfel de societate irredentă nu ar exista în România. Ferrari a ținut însă să facă următoarele precizări:

            „Asigurarea diplomatică-iesuitică a guvernului român cuprinde ceva adevăr pe lângă ceva fals. Irredenta Daco-Romană care tinde la împreunarea Transilvaniei, Banatului și Bucovinei cu România nu umblă să își câștige adepți în România decât spre a sili guvernul ei să primească programa Alianței Popoarelor Iredentiste; pentru țările române din Coroana Sfântului Ștefan însă această chestiune nu este numai o chestiune de formă de guvern dar, în primă linie și în mod covârșitor, o chestiune de independență națională. În România sunt două curente iredentiste, cel dintâiu, adevăratul, este republican, panlatinist și deocamdată dispus să ajute pe regele Carol a se ridica la demnitatea unui împărat al Orientului tocmai precum Garibaldi ajutase odinioară pe Victor Emanuel, regele Piemontului, să câștige coroană regească italiană. A doua fracțiune, cea pseudo-irredentistă, se compune din birocrați care trăiesc din bugetul statului cu condiția să nu cugete decât cu capul regelui și al primului ministru, pe câtă vreme vor să ducă această viață de parasiți[31]”.

            Marele Patriot C. A. Rosetti s-a bucurat de un respect enorm din partea fraților din Marea Lojă Națională Română. La 20 iulie/1 august 1884 s-a constituit în obediența M.L.N.R. un atelier masonic denumit după numele fiului său trecut în neființă de tânăr la 1879, Loja Mircea C. A. Rosetti. Loja respectivă îl avea ca Maestru Venerabil de Onoare pe bătrânul C. A. Rosetti iar ca Venerabil în Scaun pe N. Gardescu[32]. Mai mult, prin scrisoarea din 3/15 octombrie 1884 C. A. Rosetti mulțumește Marelui Maestru al Marii Loji Naționale Române, Constantin Moroiu pentru cinstea ce i se făcuse de a fi proclamat membru de onoare al Lojii Mihai-Bravul din București[33].

            Dar așa cum Rosetti a divorțat politic de Brătianu părăsind Clubul Liberal, el se va despărți masonic, tocmai la sfârșitul vieții și de Constantin Moroiu. Loja Mircea C. A. Rosetti a căpătat rapid o orientare socialist-anarhistă. Deși promova principii democratice moderne precum înfăpuirea reformei agrare, lărgirea dreptului de vot, acordarea de drepturi femeilor, încetățenirea evreilor, mulți frați din respectivul atelier aveau orientări radicale, atee, anticlericale și antimonarhiste. Ori Masoneria Română avea un puternic caracter deist și era adepta respectării ordinii constituționale în stat (promonarhistă). La 12 martie 1885, ziarul Românul consemna că Marele Maestru Constantin M. Moroiu a trimis presei o circulară prin care făcea cunoscut că „lojea masonică care a fost represintată la banchetul dat la Hotelul Dacia pentru aniversarea proclamărei Comunei din Paris a fost ștearsă din cadrele Ordinei[34]”. Lămurirea o găsim în ziua următoare, 13 martie 1885, în ziarul Telegraful care anunța că Marele Maestru Constantin Moroiu a exclus Loja Mircea Rosetti din obediența M.L.N.R. pentru că se declarase ca fiind anarhistă „la banchetul Franzelariștilor” din 6/18 martie 1885 ceea ce contravenea unor articole din Constituția Masonică[35].         

            Revenind la Societatea România Iredentă, fondată de C.A. Rosetti  la București, aceasta și-a continuat activitatea și după moartea lui, luptând pentru eliberarea românilor ardeleni și bucovineni de sub stăpânirea austro-ungară și unirea lor cu Patria-Mamă România. În decembrie 1887 întreținea legături cu asociația revoluționară secretă sârbă Omladina, cele două organizații acționând împreună contra Austro-Ungariei[36].

            Profund interesată de soarta fraților din Transilvania, Masoneria Română a ținut să acorde o recunoaștere morală celor care publicau studii și cărți despre situația românilor de peste Carpați. În vara anului 1887 scriitorul și etnograful german Rudolf Bergner primise de la „Francmasoneria Română” decorația masonică Steaua de merit „ca recompensă pentru scrierile lui asupra românilor din Ardeal[37]”.

            În zilele de 16-17 iulie 1889, la Paris a avut loc Congresul Masonic la care s-a aniversat centenarul Marii Revoluții Franceze de la 1789. La grandiosul eveniment au participat lideri și delegați ai Marilor Obediențe din Franța, Belgia, Elveția, Italia, Spania, Portugalia, Brazilia, Columbia, Ungaria. Lojile de obediență franceză din România au trimis de asemenea delegați. Luând cuvântul fratele Dequaire, membru al Consiliului Ordinului Marelui Orient al Franței, s-a adresat delegaților Lojii Înțelepții din Heliopolis din București precizând că francezii nu au uitat fraternitatea latină care îi unește cu România. Dequaire i-a asigurat pe frații români că, în cele din urmă, li se va face dreptate căci principiul naționalităților, fondat pe liberele aspirații ale popoarelor, va triumfa. Acesta a mai susținut că așa cum francezii din Alsacia și Lorena și danezii din  Schleswig-Holstein aveau dreptul de a-și păstra identitatea națională și de a se reuni cu frații din patriile lor tot așa și românii și slavii din Imperiul Austro-Ungar aveau dreptul de a-și conserva identitatea și a-și reface unitatea națională. Interesant este faptul că discursul fratelui Dequaire a fost rostit în prezența delegaților Marii Loji Simbolice a Ungariei, Maurice Gelleri, Ivan Bosanyi și Antoine Varadi care au participat la dezbateri[38].

            După cum bine se știe autoritățile Regatului Maghiar au organizat în Cluj, la 1894, procesul penal împotriva memorandiștilor ardeleni de la 1892. În această situație, Marea Lojă Națională Română „a adresat un protest tuturor lojilor din lume arătând modul de asuprire al ungurilor și cerând ca, în numele principiilor umanitare ce se zice că domnesc astăzi, să deștepte spiritul public față de procedurile barbare ale ungurilor. Chestia românilor a fost tratată în mai multe loji din străinătate și deja o mișcare în favoarea românilor a început a se produce în toate cercurile masonice”. Ziarul Lupta, consemna în numărul său din 6 mai 1894, că „săptămânile trecute Loja  L'Avant-garde Maçonnique din Paris decisese a se ține o ședință de doliu în onoarea memoriei lui Kossuth cu care ocazie era să se facă și panegiricul său. În urma protestului Marei Loji Române această ceremonie nu s-a mai ținut. În Italia se merge și mai departe și în general maghiarii sunt blamați cu cea mai mare asprime[39]”.

            Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor a prezentat un raport de activitate la Adunarea Generală din 28-30 iunie 1893. În document se arăta că Liga a reușit prin intensa propagadă pe care a dus-o să câștige de partea românilor din Ardeal, care erau persecutați de autoritățile maghiare, pe importanți oameni de stat din străinătate, precum Emile Castellar, pe membrii cercurilor politice și intelectuale din Occident și a organizat „o serie de conferințe în fața francmasonilor din Paris[40]”.

            Masoneria Română susținea Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor atât din umbră cât și în mod oficial. La 14 septembrie 1913 a luat naștere la București Marea Lojă Reformată Română care practica Ritul de Swedenborg și care avea o strânsă colaborare cu Liga, sprijinind-o în realizarea obiectivelor acesteia. În capitală, Marea Lojă Reformată Română avea în subordine 3 loji și 15 cercuri masonice[41]. Mare Maestru al noului corp masonic era Cezar Mateescu, Mare Maestru delegat N. Atanasiu iar Secretar general Constantin Petrescu[42].

La Congresul Internațional Masonic de la Bruxelles din 27-30 august 1904, România urma să fie reprezentată de trei delegați, căpitanul Petrovici, publicistul Mircea Demetriad și profesorul de filosofie Bondreanu[43]. Gazeta Transilvaniei a prezentat pe scurt atitudinea Marelui Maestru al M.L.N.R. la Congresul de la Bruxelles care a protestat energic împotriva deznaționalizării românilor ardeleni:

„Representantul Marei Logi de Ungaria a arătat că libertate ca în Ungaria nu este nici într-o țară din lume. Bravul căpitan Moroiu, representantul României, luând deoparte pe domnul Mesinger, l-a întrebat ce fel de libertate este cea de care vorbește d-sa. Libertate se chiamă a sili popoarele să-și renege naționalitatea, a le impune cu forța limba în școli și biserică ? Căpitanul Moroiu strângând apoi împrejurul său câțiva delegați, între cari cel al Italiei, Franciei, Spaniei, Portugaliei, Brasiliei, Olandei și câțiva belgieni, le-a arătat oprimarea ce o suferă majoritatea populațiilor nemaghiare, precum Românii, Sîrbii, Rutenii, Slovacii etc., de la Unguri[44]”.

            În septembrie 1904, Marele Maestru Constantin Moroiu l-a rugat pe liderul Masoneriei Italiene Ettore Ferrari să reprezinte M.L.N.R. la Congresul „Liberei Gândiri” (liberilor cugetători) de la Roma, el neputând participa personal. Dar, cu acest prilej, Marea Lojă Națională Română „a trimis congresului și un memoriu în care vorbește de noua lege școlară din Ungaria prin care se impune școalelor române introducerea limbii maghiare[45]”. Memoriul respectiv avea următorul conținut:

            „În centrul Europei civilizate există azi un stat numit Ungaria care, în toate ocaziunile, ține a se afirma ca țară a libertăței și a toleranței absolute. Ei bine, printre cele 17 milioane de locuitori ce compun acest stat poliglot, abia 7 milioane sunt maghiari, iar restul de 10 milioane sunt slavi, latini și germani cărora infama minoritate care deține puterea le impune să renunțe la limbă, la naționalitate, la tradițiunile lor garantate prin pactul de la 1867, forțându-i a deveni fără voia lor maghiari.

            Ultimele dispozițiuni luate de guvernul ungar impun școalelor confesionale (ale) diferitelor naționalități adoptarea limbei maghiare în detrimentul limbei lor materne. Față de aceste dispoziții arbitrare, contrare libertăței de a gândi și a se exprima, Masoneria Română cere Congresului să arate dacă în Ungaria există în realitate libertatea de a gândi și a scrie; dacă în acea țară așa-zisă liberală și tolerantă, există libertate pentru nemaghiari.

            În numele libertăței de a gândi, în numele toleranței și a umanităței insultate și oprimate, Marea Loje a României protestează înaintea Congresului liberei gândiri contra intoleranței maghiare și cere Congresului să arate lumei civilizate ce este libertatea ungurească”.

            Memoriul lui Moroiu a fost sprijinit și de delegatul american la Congresul Liberilor Cugetători, evreul de origine română Jacques Ochs[46].

            Jacques Ochs fusese inițiat la 1872 ca ucenic francmason în Loja Steaua României din Iași aflată în obediența Marelui Orient al Portugaliei. În același atelier masonic va obține gradele 2 și 3. Mai mult, după fondarea la Iași a Capitulului România, acesta a fost ales Secretar al respectivului corp masonic. S-a mutat apoi la Ploiești ajungând Maestru Venerabil al Lojii Prahova. Pentru meritele masonice este ridicat la gradul 32 apoi în 1885 pleacă în S.U.A. la New York[47]. Deși fusese radiat din M.L.N.R. în iulie 1881[48], Marele Maestru Constantin Moroiu s-a împăcat cu Ochs și l-a împuternicit la 1892 să fondeze 5 loji în America de Nord în Ritul de Memphis-Misraim ținând cont de faptul că, după decesul fratelui Alexander B. Mott, Suveranul Sanctuar din S.U.A. încetase practic să mai existe. În acele loji urmau să intre americani de origine română, inclusiv evrei. La scurt timp însă Moroiu s-a certat din nou cu Ochs acuzându-l pe acesta de abuz de încredere și furt de bani[49]. Însă Ochs reușise să fondeze câteva loji în S.U.A. în obediența M.L.N.R. prima fiind Loja Pilgrim din Allentown Pa. (Pennsylvania). După ce Moroiu i-a retras împuternicirea lui Ochs, lojile respective au trecut în obediența Marelui Orient al Spaniei[50]. Se pare însă că Marele Maestru al M.L.N.R. se împăcase iarăși cu Jacques Ochs (pentru a câta oară ?) de vreme ce acesta i-a susținut memoriul privind situația românilor din Ardeal la Congresul Liberilor Cugetători de la Roma din 1904.

            În ziua de miercuri, 14 iunie 1906, a avut loc inaugurarea solemnă a noului templu în care își desfășurau activitatea atât M.L.N.R. cât și cele două Loji din capitală aflate sub obediența sa, Steaua Dunării și Memfis. „Cu ocazia aceasta s-a recunoscut marile sacrificii bănești făcute de d. Moroiu în curs de 30 de ani de o muncă neobosită și datoria contractată spre a susține instituțiunea și a lua parte la luptele pentru susținerea chestiunilor naționale de la 1892 și până acum în congresele ținute în străinătate”. Totodată, comitetul de conducere al M.L.N.R., pentru a scăpa de datoria care apăsa asupra „ lui Moroiu numai” a făcut un călduros apel la toți masonii din țară și la toți bunii români a veni în ajutor cu obolul lor. S-a deschis o listă de subscripții, de colectarea sumelor ocupându-se N. Velescu (str. Cuza Vodă nr. 43), F. Roper (str. Rozelor 13), G. Grigorescu (str. Primăverii nr. 41) și D. Dimitriu (str. Radu-Vodă nr. 2 bis). Numele contributorilor se publicau în ziare și se afișau și  în sălile de ședințe ale lojilor.

            După achitarea datoriei contractată de Marele Maestru Moroiu, surplusul de bani colectat din donații urma a fi utilizat „în urmărirea chestiei naționale ca și în trecut[51]”.

            Un eveniment important a avut loc în cursul anului 1908. M.L.N.R. l-a proclamat ca membru de onoare pe marele scriitor norvegian Bjørnstjerne Martinus Bjørnson, cel care primise premiul Nobel pentru literatură la 1903 și care susținuse cu ardoare cauza românilor ardeleni. Textul scrisorii trimise de conducerea Masoneriei Române „apostolului libertății popoarelor” este unul plin de recunoștință: „Adunarea Generală anuală a Marei Logi și a lojilor din România, pătrunsă de recunoștință pentru devotamentul și abnegațiunea desinteresată cu care apărați cauza justă a naționalităților oprimate din Ungaria, și îndeosebi a românilor din acea țară, contra șovinismului maghiar, în ședința solemnă de la 7/20 martie 1908, într-un elan spontan dictat de recunoștință, v-a aclamat și proclamat membru onorific ad-vitam al M. Loji.

            Intermediar autorizat al M. Loji și al Masoneriei române în general, am onoarea a vă ruga să acceptați acest slab semn de recunoștință dictat de inimile noastre. M. M.”

            

            De altfel, Marea Lojă Națională Română a dat fratelui Bjørnson multe informații prețioase despre situația românilor din Ardeal, aceste date servindu-i celebrului scriitor în opera întreprinsă pentru salvarea naționalităților nemaghiare. Ilustrul francmason norvegian publicase în revista Marz din Munchen un articol în care relata cazurile mai multor țărani români ardeleni care fuseseră arestați pe nedrept, în perioada iulie-august 1907, de jandarmeria maghiară apoi bătuți și torturați deși justiția i-a eliberat, în cele din urmă, fiind considerați nevinovați în legătură cu acuzațiile de furt și alte infracțiuni care li se imputau. Avocatul Iustin Marșicu deținea și probe oficiale (inclusiv certificate medicale) care confirmau maltratările și bătăile suferite de țăranii români de la jandarmii unguri, astfel încât fratele Bjørnson consemna revoltat în articolul său:

            „Acum toate infamiile acestui neam de hingheri sunt întărite de acte oficiale ! (…). Așa ne apar lucrurile într-o țară care în mijlocul atâtor state creștine și civilizate a fost transformată de o hoardă sălbatică de fanatici, într-un sângeros pașalâc. Și acest regim de Ianiceri, aceste canalii sunt sprijinite în Viena, ocrotite de Viena, susținute de Viena !

            Englezii, când se întâmplă astfel de grozăvenii în Turcia, fac interpelări în Parlament. Poate oare Parlamentul austriac să tacă în fața unor astfel de apucături de călăi ? Poate el oare să îndure ca într-o jumătate din această monarchie, a cărei rușine se răsfrânge și asupra celeilalte jumătăți, să rămâie nepedepsit un astfel de vandalism ? Nu e oare datoria lui să aducă la cunoștința Europei această stare de lucruri asiatică ? Trebuie oare să suferim noi un Stat care îndeplinește într-un fel atât de rușinos cea mai primitivă sarcină: justiția ? Nu avem noi dreptate să susținem că îngerescul stat al micilor despoți și al marilor scelerați trebuie să dispară ? Dăinuirea lui este o rușine și o pată pentru civilisația europeană, un pericol pentru toate popoarele acelui imperiu.

             Întreaga Austrie trebuie să își unească puterile ca să îngenunche pe satrapii ungurești și să ajute astfel popoarele de neam german, slav și român în străduințele lor către libertate[52]”.

            În raportul de activitate pe anul masonic 1908/1909, Marele Maestru Adjunct al Marii Loji Simbolice a Ungariei Arpad Bokay a precizat că un grup de români din Regatul Maghiar a dorit să fondeze o lojă subordonată Marii Loji Naționale Române. Marea Lojă a Ungariei s-a opus considerând că înființarea unui astfel de atelier masonic ar fi constituit o violare a jurisdicției sale. În replică, Marea Lojă Națională Română a comunicat că nu intenționează să fondeze loji sub obediența sa pe teritoriul Regatului Maghiar dar a atenționat Marea Lojă de la Budapesta asupra faptului că, la rândul ei, nu va putea înființa loji pe teritoriul Bulgariei deoarece zona respectivă se afla în aria sa de jurisdicție masonică[53].

            Cu toate acestea, începând din 1909, Marea Lojă Națională Română a făcut pregătiri pentru înființarea neoficială a unor loji masonice în Transilvania. Eforturile au avut ca rezultat fondarea primelor două loji în Ardeal la 1911, în Oradea și Lugoj, urmând a se înființa ulterior încă alte două ateliere masonice românești în orașe transilvănene. Marea Lojă Simbolică a Ungariei s-a împotrivit acestor acțiuni deși în practică se opunea admiterii românilor în lojile maghiare din Ardeal. La scurt timp însă, lojile care au făcut obiectul disputei au căzut rapid în declin din motive necunoscute[54].

            Dacă în Ungaria M.L.N.R. nu a putut înființa oficial ateliere masonice, a putut-o face, grație toleranței manifestate de autoritățile austriece, la Viena și Praga. În Viena se fondase Loja Concordia la 1905[55] iar la Praga masonul ceh Jan Křtitel Maštalíř, doctor specialist în medicină naturistă, pasionat de știința hermetică și ezoterică martinistă a stabilit la începutul anului 1910 relații cu Marea Lojă Națională a României prin intermediul prietenilor săi români. Pe baza patentei primite de la M.L.N.R. acesta a fondat la 20 mai 1910 Loja Bohemia precum și un capitul cu aceeași denumire. Dintre frații celebri care au făcut parte din respectiva lojă amintim pe profesorul universitar din Praga, Jan Urban Jarnik și pe paleobotanistul și geologul dr. Jan Svatopluk Procházka. Loja Bohemia a supraviețuit până la sfârșitul Primului Război Mondial[56].

            Ne reține atenția prezența în Loja Bohemia din Praga  a masonului filoromân Jan Urban Jarnik. Acesta se născuse într-o familie nevoiașă din Cehia la 25 mai 1848. Tot în Boemia și-a făcut și studiile liceale apoi a studiat la Viena după care a obținut o bursă de specializare în romanistică la Paris în 1874. În capitala Franței a făcut cunoștință cu studentul român Constantin Georgian care i-a furnizat primele cunoștințe de limba română, având revelația importanței pe care o prezenta limba română pentru studiul romanisticii. La 1875 și-a luat doctoratul la Viena și tot acolo la 1879 a promovat examenul de abilitare ca docent de limba română cu o teză despre Importanța limbii române pentru studiul limbilor romanice. A fost primul romanist care a introdus limba română ca limbă de predare într-o universitate străină. Tot la Viena a participat cu entuziasm la adunările României June și l-a descoperit pe Creangă în Convorbiri Literare.

            Între 1882 și 1919 a deținut catedra de romanistică de la Universitatea din Praga unde a înființat un seminar pentru cercetarea limbii și literaturii române. În 1876, 1879, 1911 și 1919 a călătorit în spațiul românesc, mai întâi în Transilvania, apoi la București, Iași și Cernăuți. A legat prietenii și a stabilit contacte cu figuri proeminente ale culturii românești precum B. P. Hașdeu, Vasile Alecsandri, Nicolae Iorga, Titu Maiorescu. În 1920 a înființat la Praga Societatea Ceho-Română care, după trecerea sa la Orientul Etern în 1923, va fi condusă de fiul său Hertvik timp de două decenii. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1879 și membru de onoare în 1919. De asemenea a fost ales membru de onoare al Societăților Astra, România Jună, Ioncențiu Clain din Blaj și al Societății medicilor și naturaliștilor din Iași.

            A fost deosebit de activ presa literară română, în special în Transilvania, implicându-se decisiv în apariția faimoaselor Doine și strigături din Ardeal (1885) care au deschis calea prestigioasei serii academice Din viața poporului român.

            Jan Urban Jarnik și-a manifestat ospitalitatea față de toți românii aflați în trecere prin capitala cehă. În timpul Primului Război Mondial s-a ocupat de ostașii români răniți aflați în lazaretele din Praga. Mulți dintre aceștia erau țărani simpli, analfabeți cărora Jarnik le-a scris răvașe către casă sau pe care i-a învățat carte, i-a încurajat și sfătuit, le-a procurat lucruri trebuincioase, inclusiv cărți și ziare românești[57].

            Declanșarea Primului Război Mondial a amplificat starea de tensiune între România și Imperiul Austro-Ungar, deși în mod oficial Bucureștiul își declarase neutralitatea. Un brav militar român care făcuse față cu succes provocărilor maghiare de la graniță a fost răsplătit de Marea Lojă Națională Română prin acordarea medaliei masonice. Momentul este consemnat într-o scrisoare adresată de Marele Maestru Constantin Moroiu lui Constantin Mille și publicată în numărul din 12 noiembrie 1914 a ziarului Dimineața: „Stimate d-le Mille,

            Văzând în Dimineața relația dată de I. Rusu Abrudeanu asupra conduitei curagioase avută de plutonierul Luca Stanciu de la punctul Cîlneni, cu ocazia încercărei mișelești a ungurilor, Marea Logie Națională Română în baza art. 284, titlu XXI din Constituția Ordinei, și spre a încuraja asemenea fapte de devotament și umanitare, a conferit Medalia masonică numitului plutonier, care după facerea formalităților, împreună cu diploma se va înainta bravului soldat și patriot, prin autoritatea militară de care depinde.

            Este mic omagiul ce-l oferim dar el fiind dictat de inimă și de iubirea de neam va fi primit tot cu iubirea cu care-i oferim  noi acest mic gaj al admirației noastre.

C. Moroiu, maior veteran[58]”

            Cinstirea memoriei înaintașilor masoni care au luptat pentru independența și unitatea națiunii române și aniversarea evenimentelor marcante din istoria românilor au constituit momente solemne importante pentru Masoneria Română. La 9 iunie 1898 o delegație de frați francmasoni, formată din căpitanul Moroiu, maiorul Mihăescu, Ciocazan, S. Mihăescu, G. Mavrodolu și L. Keseberg a depus o coroană de flori, din partea Marii Loji Naționale Române și a Lojii Steaua Dunării, la statuia lui Ion Heliade Rădulescu[59]. În urmă cu exact 50 de ani, la 9 iunie 1848, Ion Heliade Rădulescu dăduse citire Proclamației de la Islaz, document programatic fundamental al revoluției pașoptiste.

             Tot referitor la revoluția pașoptistă, presa menționa că „Masoneria Română sub președenția d-lui N. Velescu, președintele Logei Steaua Română  (Steaua Dunării) a serbat a 63-a aniversare a luptei memorabile din Dealul Spirei” la 13 septembrie 1911. În timpul bătăliei 508 soldați români ținuseră piept și respinseseră de 3 ori atacurile a 11.000 de soldați turci. La celebra luptă au luat parte și 3 ofițeri masoni și anume Dănescu, Starostescu și Deivos, primii doi căzând la datorie pentru patrie în timpul ciocnirilor armate[60].

            Cu mare fast, Marea Lojă Națională Română a sărbătorit Unirea Principatelor la 24 ianuarie 1912. La sediul din Strada Smârdan a Marii Obediențe au sosit reprezentanți ai multor ateliere masonice din Vechiul Regat: Steaua Dunării, Memfis, Ilfov, Propaganda, Amiciția, Areopagul Aquilei, Căp. Moroi, Ion Eliade, Radu Negru. Au ajuns și delegați ai lojilor din străinătate: Concordia (Viena), Lux et Labor (Adrianopol), Sf. Salvator (Salonic), Moroiu (Cairo), Bohemia (Praga), Aurora Libertății (Monastir), Pitagora (Constantinopol), Trei Lumini (Constantinopol), Lumiere, In Labor Virtus (Turcia). De asemenea, la eveniment, au participat reprezentanți ai Marilor Oriente din Franța, Spania și Luxemburg, Belgia, Olanda, Brazilia și Haiti, ai Supremelor Consilii din Spania și Germania precum și delegați ai atelierelor masonice din Egipt, Chile, Peru, Cuba, Mexic, Venezuela, Portorico, Costa Rica, Olanda, Serbia, Argentina și S. Salvador.

            „D. căpitan Moroiu a arătat importanța acestui eveniment istoric pentru România și partea de activitate ce au depus-o masonii de pe vremuri cari au înjghebat și Francmasoneria în România. Mai mulți vorbitori, reprezentanți ai Puterilor Masonice streine și-au exprimat cu acest prilej mulțumirea ce o simt că au avut prilejul să participe la această serbare. După întrunire cei prezenți s-au strâns la o agapă, încheind în mijlocul celei mai frumoase însuflețiri sărbătorirea acestui eveniment istoric[61]”.

            Respectul față de personalitățile care contribuiseră la realizarea Unirii Principatelor s-a reflectat și în prețuirea pe care Marele Maestru Constantin Moroiu o acorda Domnului Unirii Alexandru Ioan Cuza care, deși luase unele măsuri represive împotriva masonilor, în trecut lucrase împreună cu ei ca membru al societății secrete de sorginte carbonară Jeune Roumanie (Tânăra Românie), fondată la 1847 și prezidată de Ion Ghica[62]. În luna mai a anului 1914 un reporter al ziarului Dimineața s-a deplasat la locuința maiorului pensionar Moroiu din București și l-a întrebat dacă mai are sabia lui Cuza. Marele Maestru i-a relatat următoarele:

            „Țin sabia, o păstrez cu sfințenie (…) și o voi dărui dacă se va face cândva un muzeu al armatei. Eram locotenent în Regimentul 5 Linie, doi ani după detronarea lui Ioan Cuza și pentru că se schimbase forma mânerului sabiei, căpitanul Alexandru Scheletty, azi decedat, ne propune mie și camarazilor mei, să cumpărăm o sabie pe care cu toții o știam că o are de la nașul său, fostul domnitor al țărei, Ioan I. Cuza.

            Ceilalți i-au oferit sume mici, eu pentru că îmi dădeam seama că nu e numai valoarea săbiei ci și faptul că îi era dăruită de Cuza, am cumpărat-o pentru 6 galbeni. Sabia nu poartă nicio inscripție afară de numele furnizorului Scarlat Ștefanovici”.

            Mângâind cu drag sabia ce-i aducea aminte de tinerețe, scuturându-i colbul cu care vremea o acoperise ușor, d. maior Moroiu rămase gânditor câteva clipe: Câte nu s-au schimbat de atunci ![63]”

Asociația Latină și politica pro Antanta a Masoneriei Române.

Colaborarea cu organizatiile masonice ale țărilor de gintă latină a constituit o direcție principală de acțiune în plan extern a masonilor români. La Congresul Masonic de la Bruxelles din august 1904 „Căpitanul Moroiu cu delegații țărilor latine au luat decisiunea de a fonda o alianță a popoarelor latine cu sediul în Paris și cu centre în capitalele României, Italiei, Franciei, Brasiliei, Portugaliei, Spaniei, Belgiei, la care au aderat toți. Profesorul R. Raqueni va redigia statutele, pe care apoi fiecare din inițiatori le va răspândi în țara lor, fondând secțiuni naționale, independente pentru fiecare țară[64]”. Profesorul Raqueni, membru în comitetul de conducere al proaspăt înființatei Federații Latine (provenind din vechea Uniune Latină fondată în urmă cu 10 ani) era Maestru Venerabil al Lojii Garibaldi din Paris aflată în obediența Marii Loji a Franței[65]. Peste câteva luni, la 17 decembrie 1904 s-a înființat în București Secția Română a Federației Latine având printre membrii fondatori pe Marele Maestru al M.L.N.R. Constantin Moroiu. Federația Latină își avea sediul la Paris, la lucrările sale participând delegații filialelor din Franța, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, România, Mexic, Brazilia și Argentina[66].

            M.L.N.R. avea o relație cu totul specială cu Marea Lojă Națională a Franței. La Conventul Masonic organizat în capitala Franței în perioada 6/19-10/23 septembrie 1907 Marea Lojă Națională Română a fost reprezentată de 3 delegați, dr. C. Laur, M. Țigăneșteanu și C. Nicoleanu precum și de reprezentantul său la Paris, G. Scelier. La banchetul dat de Marea Lojă Națională a Franței în ziua de duminică, 9 septembrie 1907, în onoarea oaspeților străini, românii au ocupat primele locuri, „Marea Loje Română fiind cea mai veche aliată a Marei Loji din Franța[67]”. Cu această ocazie reprezentanții Marii Obediențe Române, în semn de iubire față de Franța și Masoneria Franceză, au oferit Marelui Maestru al Marii Loji Naționale a Franței, Mesureur Medalia Masonică Română și o diplomă, însoțite de o scrisoare autografă a Marelui Maestru Constantin Moroiu. S-a toastat atât pentru Franța și Masoneria Franceză cât și pentru România și Masoneria Română. La eveniment au participat reprezentanții Marilor Obediențe din Belgia, Elveția, Germania, România, Ungaria.

            La înapoierea în țară, unul din reprezentații M.L.N.R. urma să se oprească în Elveția iar altul în Germania „spre a termina lucrările începute în cursul verii trecute de d. Moroiu în voiajul ce a întreprins atunci[68]”.

            Cât privește Asociația Latină, aceasta se va reorganiza la 1912 având ca președinte pe Constantin Istrati, președintele Academiei Române. În calitate de președinte al Asociației Latine, Constantin Istrati a participat la începutul anului 1915 la întrunirile organizate la Roma[69] și Paris[70] unde a făcut propagandă pro Antanta, a condamnat Germania pentru agresiunea militară împotriva Belgiei și Franței și a promovat unitatea tuturor fraților latini. Într-o declarație din 13 februarie 1915, Istrati considera că Asociația Latină din București și Liga Italo-Română de la Roma purtau în ele germenii Ligii Latine Universale în sânul căreia trebuiau să se regăsească toți frații latini din Europa și America[71].

            Propagandă pro Antanta a făcut și Marele Maestru al M.L.N.R., maiorul în rezervă Constantin Moroiu, inclusiv prin publicarea broșurii Amica noastră Austria și pangermanismul în România. Textul acesteia conține însă multe exagerări, fiind inserate inclusiv pasaje antisemite și germanofobe[72]. În esență de situația grea a românilor din Transilvania și de situația economică dificilă din România nu puteau fi acuzați în primul rând austriecii și germanii, cu atât mai puțin evreii galițieni germanofoni. Autoritățile ungare purtau principala vină pentru politica de maghiarizare forțată din Ardeal.

            În campania pro Antanta a fost angrenată nu doar M.L.N.R. ci și lojile de obediență franceză din România care s-au implicat în mod activ în combaterea propagandei făcute în favoarea Puterilor Centrale de atelierele masonice de obediență germană din capitala țării. În acest sens, la 9 ianuarie 1915, Loja Unirea din București (str. Puțu de Piatră nr. 9), aflată în obediența Marelui Orient al Franței, a dat publicității următorul raport:

            „Odată cu provocarea războiului, care face să sufere omenirea întreagă, Germania, conștientă de răspunderea ce poartă, pentru a induce în eroare opiniunea publică în statele rămase neutre până acum, prin falșurile cu care s-a deprins, urmând tradițiunei ce și-a format, a dat misiune tuturor instituțiunilor sale, de a minți, de a falșifica, în fine de a inventa orice, pentru a arunca răspunderea ce poartă alături de demnii lor aliați unguri și austrieci, asupra acelor popoare care apără civilizația cu atâta vitejie. (...)

            În România, Francmasoneria Germană, prin lojile ce și-a format în București și-a dat toată osteneala pentru a servi cauza barbară a poporului său. Din fericire ea n-a reușit să schimbe întru nimic convingerea oamenilor inteligenți și culți.

            Președintele Lojei Sapienția de sub obediența Marei Loji Royal York din Berlin, d. Hennenvogel a încercat să cumpere cu bani cinstea redactorilor de la ziarul Acțiunea; a conlucrat cu individul Iversen și cu von dem Busche la cumpărarea Minervei și conlucrează la ziarele fondate sau subvenționate de Legațiunile Germană și Austro-Ungară; în fine, se dedă, conform principiilor Francmasoneriei Germane, la toate infamiile posibile pentru a-și servi țara sa, aceea pe care o stimează mai mult ca pe România unde își câștigă existența și unde, dacă nu mă înșel, se bucură de cinstea de a fi fost acceptat ca cetățean. Acestea sunt probe suficiente despre ceea ce a întreprins în România Francmasoneria Germană”.

            Apoi, Loja Unirea a dat publicității protestul Consiliului Ordinului Marelui Orient al Franței din 13 decembrie 1914, semnat de Președintele G. Corneau prin care se demasca propaganda mincinoasă a francmasonilor nemți care aruncau vina pentru declanșarea războiului pe guvernele statelor Antantei, condamnând în același timp atrocitățile comise de germani în Belgia și Nordul Franței[73].

            În iunie 1916 a fost inițiat în Loja Memphis din obediența M.L.N.R. cunoscutul francofil Jean Pangal[74]. Încă din martie 1914 tânărul Pangal constituise în Franța un organ de propagandă intitulat Comitetul Național de Cultură Politică, Literară și Artistică. Respectivul comitet avea menirea „să facă propagandă pentru ideea națională nu numai pe calea presei dar și prin conferințe, serbări, serate literare și activitate culturală”. Direcția politică a noului comitet a fost oferită de Pangal lui Mircea R. Șirianu, directorul Biroului român de informațiuni politice din Paris[75]. În calitatea sa de director al ziarului La Roumanie și de secretar al Consiliului Național al Unității Române din Paris (1918-1919), Jean Pangal a continuat să reprezinte interesele României în capitala Franței[76].

            De la Masoneria Franceză, respectiv de la Supremul Consiliu al Franței, Pangal va primi mai târziu, în mod regular, în decembrie 1922 și gradele Ritului Scoțian Antic și Acceptat, inclusiv primele 3 grade albastre căci Marile Constituții din 1762 și 1786, în virtutea cărora toate Supremele Consilii din Lume există, garantează dreptul și autoritatea pentru crearea de loji simbolice (albastre)[77]. Însăși Marea Lojă Națională a României a fost fondată la începutul lui 1923 din lojile simbolice (albastre) de Rit Scoțian aflate în subordinea Supremului Consiliu Român care fusese instalat în mod regular de Supremul Consiliu al Franței[78]. Astfel încât acuzațiile aduse mai târziu de Victor Sterea și Ossian Lang (Mare Istoric al Marii Loji din New York) cum că Pangal s-ar fi „autoinițiat”, că nu ar fi dobândit niciodată în mod regular primele 3 grade albastre ale Ritului Scoțian Antic și Acceptat și că M.L.N.R. a fost fondată în mod iregular sunt lovite de nulitate. De altfel Pangal i-a comunicat în mod public lui Sterea în februarie 1926 că se simțea ofensat de acuzele lui și că îl provoacă la un duel cu armele pe teren, conform Codului Duelului dar acesta din urmă a refuzat să dea curs provocării[79].

            Masoneria Română și ultranaționalismul antisemit.

            Din păcate mulți masoni români, unii cu funcții înalte în Masoneria Română, au fost exponenții ultranaționalismului românesc și s-au aflat chiar în fruntea mișcării antisemite din România. Această latură extremistă a masonilor români nu avea nimic de-a face cu patriotismul sau cu naționalismul. Antisemitismul a fost prezent atât în rândul fraților din cadrul Marii Loji Naționale Române, fondată de Constantin Moroiu la 1880 cât și printre masonii lojilor de obedință italiană, franceză și portugheză din România. Ura împotriva evreilor a fost promovată și de unii membri ai Ordinului Martinist din România (considerat a fi ramura filosofică a Francmasoneriei).

            În primăvara anului 1884 presa evreiască din Vechiul Regat consemna faptul că în Loja Hyram din Turnu Severin, aflată în obediența Marelui Orient Lusitan Unit (Portugalia) fraților evrei li se interzisese să facă parte și din  „societățile simbolice israelite” și în special din loja locală a Înfrățirii Zion. Celor care erau deja membri ai Societății Zion li se refuza intrarea în templul masonic[80].

            Antisemitismul a fost prezent și în lojile Marelui Orient al Franței. Henry Cortazzi a publicat la 1867 broșura La franc-maçonnerie et les maçons en Roumanie, o lucrare antimasonică și antisemită[81]. Drept urmare, în același an (1867) a fost exclus din Loja Steaua României din Iași[82].

La 21 decembrie 1884, ziarul  Fraternitatea a publicat scrisoarea unui evreu care se plângea că prefectul Județului Galați, care era și „președintele francmasonilor, societate umanitară, propagatoare a iubirei aproapelui,  inspirat de preceptele ei, a știut a-și arăta cu această ocaziune dragostea și umanitatea sa față cu evreii”. În calitatea de președinte al comisiei județene de recrutare, prefectul mason din Galați, „a găsit pe toți evreii buni și numai un număr de tot neînsemnat și cu mare greutate a fost dispensat. Atunci când unii tineri israeliți doreau să obiecteze acesta îi insulta pe „jidani”, înrolându-i aproape pe toți, după bunul său plac, în corpurile cele mai grele de armată, și în special „călărași cu schimbul[83]”. Prefectul în cauză era George Rășcanu[84], Maestru Venerabil al Lojii Discipolii lui Pitagora din Galați aflată în obediența Marelui Orient al Franței[85].

Pe la 1890, într-un publicație periodică evreiască de limbă franceză se consemna faptul că avocatul Virgil Poienaru, membru al atelierului masonic din Galați aflat în obediența Marelui Orient al Franței ținuse în trecut o pledoarie în fața Curții cu Jurați susținând că „judecătorii creștini nu ar trebui să condamne un creștin care a ucis un evreu deoarece a asasina un evreu nu este o crimă[86]”.

            Grigore Nicolae Lazu, Maestrul Venerabil al lojii din Piatra Neamț de obediență italiană a publicat în vara anului 1884 o broșură despre Francmasonerie în care promova antisemitismul și cerea excluderea evreilor din Frăție[87]. Drept urmare Marele Orient al Italiei a dizolvat Loja Pionul din Piatra Neamț iar  Nicolae Lazu a fost exclus din Ordinul Masonic[88]. De altfel, încă de la 28 februarie 1885, o circulară semnată de Marele Maestru al Marelui Orient al Italiei, Adriano Lemmi era trimisă „tuturor membrilor și lojilor din România”: „Informări serioase și foarte penibile ne-au parvenit asupra manierei nu tocmai cordiale și foarte puțin umană cu care câțiva frați din lojele române tratează pe oarecari frați din familia semitică și cari profesează o religie deosebită de aceia domnitoară a statului. Noi suntem strict obligați de a vă reaminti că principiul fundamental al instituțiunei noastre cere nu numai o desăvârșită toleranță a oricărei opinii religioase și politice ci încă fraternitatea tuturor oamenilor fără deosebire de naționalitate, de rasă, de credințe religioase și de opinii politice”. De altfel, și prin scrisoarea din octombrie 1883, trimisă diverselor ateliere masonice din obediența sa în care prevalaseră „sinistrele prejudecăți contra rasei semitice harnică și nevinovată”, Marele Orient al Italiei atrăsese atenția asupra faptului că „lojile nu trebuie să uite niciodată că printre principiile Instituțiunei noastre cosmopolite și umanitare, cel dintâi este de a considera oamenii ca frați, oricare ar fi patria și religia de care aparțin[89]”.

            Cu toate acestea tensiunile dintre evrei și unii masoni români au continuat. Loja Unirea din Focșani, aflată în obediența Marelui Orient al Italiei se opunea admiterii evreilor în Francmasonerie. Ca să aplaneze conflictul, la 1885 Marele Orient al Italiei a permis fraților evrei din Focșani să fondeze un nou atelier masonic sub obediența sa care a luat denumirea de Loja Instrucțiunea având ca Maestru Venerabil pe fratele dr. Geller.[90] În aceste condiții nu este de mirare că o broșură antisemită, elaborată de un mason român, a fost tipărită și la Focșani având titlul Introducerea evreilor în Francmasonerie (1780-1840)[91]. Deși evreii constituiau aproximativ un sfert din populația Orașului Focșani, în tabelul din 1899 cuprinzând 26 de membri ai Lojii Unirea nu figura niciun evreu[92].

            La 2/14 septembrie 1885 conducerea M.L.N.R. în frunte cu Marele Maestru Constantin Moroiu și Marele Secretar F. Ropper a trimis o scrisoare către „toate Marile Loji și Marile Oriente din Univers” în care protesta împotriva prezenței în țară a unui număr de 400.000 de evrei străini expulzați din Rusia și Austria care ar fi controlat comerțul țării și care ar fi avut pretenția să dobândească drepturi politico-juridice. Marele Orient al Belgiei considera însă că acest document era dovada clară că „chestiunea antisemită dirija curentele de opinie masonică în această Vale” și că Marea Lojă Națională Română „declarase război semiților” tinzând să susțină „divizarea popoarelor în caste[93]”.  

            Marele Maestru al M.L.N.R. nu ținea cont de faptul că zeci de mii de evrei trăiau de decenii în România, alții chiar de secole, mulți se născuseră în România, vorbeau și scriau foarte bine în limba română, plăteau taxe și impozite statului român iar tinerii evrei, deși apatrizi, făceau stagiul militar în armata română conform Legii recrutării de la 1876.

            Constantin Moroiu a fost membru fondator și președinte activ al unei societăți antisemite afiliată Alianței Anti-Israelite Universale[94] și unul din principalii organizatori ai primul Congres Internațional Antisemit din România, ținut la București la 26-28 august 1886[95]. Dar discursul său antisemit nu era întotdeauna în concordanță și cu faptele atunci când interesele personale primau. Librarul evreu Șaraga din Iași a publicat la 1 mai 1887 o copie de pe o scrisoare pe care o primise mai demult de la Constantin Moroiu în care acesta se arăta dispus să îl primească în Masonerie:

            „Domnule Șragăr ! De vrei să te faci Mason, trimite-mi o adesiune scrisă de d-ta și iscălită după modelul acesta alăturat și 68 lei și îndată îți voi trimite toate formele și cuvintele, arătându-ți pe delegatul meu care îți va da semnele, căci am în Iași doi delegați.

            Dacă nu ai toți banii, trimite-mi 38 lei în bani iar 30 în timbre pentru colecția mea, însă dacă se poate până în 5 zile, căci peste câteva zile mă duc la Râmnicu Vâlcea unde fac și o Lojă. Avem și Jurnalul Masonic, îl scot tot eu; abonamentul este numai 8 lei pe an, poți să trimeți și pentru el. După ce vei trimete acestea îți voi trimete un certificat, 2 cărți și cuvintele sacre.

            Ți-am cerut a-mi trimete niște mărci pentru colecția mea astă iarnă și mărci s-au făcut.

            Salutare, Moroiu[96]”.

Aventura lui Moroiu cu societatea antisemită nu a ținut mult deși pentru o bună perioadă de timp el își va menține discursul agresiv împotriva evreilor. În octombrie 1888 D. Dimitrescu și D. Manolescu, membri ai Comitetului Național Antisemit, declarau public că „d. căpitan Moroiu nu face parte din Comitetul Național Antisemit și prin urmare nu are dreptul să-și depue candidatura în alegeri în numele acestui comitet[97]”.

            La 8 noiembrie 1895 s-a fondat la București Alianța Antisemită (Secretă) care și-a votat statutele la 8 decembrie 1895. Asociația era condusă de Marele Consiliu Antisemit compus din 9 membri. Românii care făceau o donație de 100-500 de franci avea dreptul de a purta insigna Ordinului Cavalerul Antisemit iar cei care contribuiau cu 500-1000 de franci primeau insigna Ordinului Sfântul Mihail. Abia după un an de la adeziune membrii primeau o diplomă de antisemit. Membrii posesori ai unei diplome de antisemit care se distingeau în activitatea lor primeau Ordinul Crucea. Cei distinși cu Ordinul Crucea puteau primi în mod rapid și succesiv Ordinele Cavaler Antisemit și Sfântul Mihail prin votul favorabil al Marelui Consiliu Antisemit. Asociația Antisemită Secretă lupta în special pentru îndepărtarea evreilor din viața economică a României (comerț, industrie, arendarea terenurilor agricole)[98].

            Reputatul chimist, prof. univ. dr. Constantin Istrati se număra printre membrii Marelui Consiliu Antisemit al Alianței Antisemite (Secrete)[99]. Conducerea organizației considera că „păstrarea secretului asupra lucrărilor Alianței în general precum și asupra numelui persoanelor cari fac parte din Alianță este atât de necesară scopului ce urmărim ca și aerul existenței omului[100]”.

            Profesorul universitar Constantin Istrati figura la 1895 și la 1899 ca membru al Grupului de Studii Ezoterice din București a Ordinului Martinist (considerat a fi ramura filosofică a Francmasoneriei)[101].

            Dar înțelepciunea vine odată cu vârsta, și la începutul secolului al XX-lea unii masoni români precum Constantin Istrati (ajuns președinte al Academiei Române) și Constantin Moroiu și-au mai domolit discursul antisemit. Ba mai mult, A.C. Cuza, într-un articol din ziarul Neamul Românesc critica la 1911 atitudinea binevoitoare față de evrei manifestată de „marele maestru al francmasoneriei antisemite de ieri” doctorul C. I. Istrati. Acesta încetase chiar să utilizeze termenul peiorativ de jidani folosind în schimb pentru evrei denumirile de israeliți sau mozaici. Istrati se transformase vizibil. El care la 1880 vorbea despre „ovrei, criminale ființi care sug sângele românilor” și despre „statul în stat jidovesc”, acum la 1911 considera că „în chestiunea străinilor din țară, și în special a Israeliților, noi nu avem o linie de conduită hotărâtă. Legea învățământului care închide străinilor școlile noastre o consider drept o crimă națională”. Cu referire la evrei, tot Istrati preciza că „nu știm îndeajuns a asocia la munca noastră de renaștere economică, pe terenul industrial și comercial, oamenii cari pentru moment ni sunt indispensabili, fiind mai bine pregătiți și cari, fiți siguri, se vor contopi cu totul și la noi în masa mare și conștientă a viitoarei muncitorimi patriotice române. Regret de asemenea că nu facem deosebirea între industriașul și comerciantul mai ales supus străin, pe când cei născuți din familii stabilite demult în țară cer necontenit numai protecția română[102]”.

            Și Marele Maestru, maiorul Constantin Moroiu și-a mai muiat la bătrânețe discursul antisemit, deși nu l-a abandonat întru-totul. Unii frați evrei vor fi decorați de conducerea M.L.N.R. pentu meritele lor în promovarea limbii și culturii române. Este și cazul savantului Moses Gaster. Interesanta știre a apărut și în numărul din 24 noiembrie 1913 al ziarului Dimineața: „În ultima sa ședință Marea Lojă Națională Română a proclamat ca membru onorific pe d. dr. Moses Gaster, marele rabin al comunităței (evreiești) din Londra, care, primind diploma, a exprimat printr-o scrisoare călduroasele sale mulțumiri Masoneriei Române pentru această atențiune[103]”. Moses Gaster fusese inițiat ca ucenic în Loja cosmopolită Egalitatea din București la 18 septembrie 1876, obținând apoi, în același atelier masonic, gradele de companion (25 februarie 1877) și maestru (16 octombrie 1877). Tatăl său, A. E. Gaster activa ca mason în această lojă, figurând ca Orator la 30 ianuarie 1878[104].

            Moses Gaster fusese expluzat din țară în octombrie 1885 pentru că luptase pentru drepturile israeliților din România. Decretul de expluzare a fost însă revocat în 1891 iar la 1929 savantul evreu a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Moses Gaster s-a remarcat prin scrierile sale privind folclorul și filologia română între care amintim Literatura populară română (1883) și Crestomație română (1891)[105].

            Un alt învățat evreu elogiat de Marele Maestru Constantin Moroiu a fost profesorul de ebraică M. Schor. În ziarul Adevărul se consemna că „Loja Francmazonă Steaua Dunărei din capitală a sărbătorit aseară (20 martie 1914) pe profesorul M. Schor, membru al acestei loji, cu prilejul aniversărei sale de 70 de ani și 40 de ani de carieră învățătorească. Cu această ocaziune și în semn de reamintire, d. maior Moroiu, Marele Maestru al Lojei a predat sărbătoritului o diplomă și o medalie comemorativă de 25 ani de activitate” (probabil de activitate masonică)[106].

            CONCLUZII: În epoca lui Carol I Masoneria Română și masonii români au promovat patriotismul și naționalismul și au adus o contribuție majoră la dobândirea  independenței statale și la realizarea unității naționale. Unii masoni însă au alunecat pe panta ultranaționalismului și au promovat antisemitismul fapt care nu avea nimic de-a face nici cu patriotismul, nici cu naționalismul și nici cu principiile de bază ale Francmasoneriei care interziceau fraților să practice discriminarea pe criterii religioase sau rasiale.

---

[1] Gheorghe Bichicean, Principele Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) și Loja „Înțelepții din Heliopolis” în  „Trivium-revistă de gândire simbolică”, Iași, anul IV, nr. 1(10)/ianuarie-martie 2012, p. 43.

[2] Georgeta Filitti, Iancu Bălăceanu și aducerea Principelui Carol de Hohenzollern în România în „Muzeul Național”, XIII, 2001, p. 74-77.

[3] Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Francmasoneria Română, ds. 12, f. 26.

[4] Telegraful Român, anul XIV, nr. 49 din 23 iunie/5 iulie 1866, p. 195.

[5] Journal des initiés aux principes et  à l'oeuvre de la  Franc-maçonnerie Universelle, anul XII, seria a 4-a, Paris, septembrie 1866, p. 233.

[6] Familia, Buda-Pesta, anul XIII, nr. 24 din 12/24 iunie 1877, p. 285.

[7] Românul, anul XXI, nr. din 23 august 1877, p.

[8] România Liberă , anul I, nr. 155din 20 noiembrie 1877, p. 2.

[9] Curierul, anul V, nr. 44/12 iunie 1877, p. 6.

[10] *** Academia Română, Corespondența între Ion Ionescu de la Brad și Ion Ghica (1846-1874), publicată de Victor Slăvescu, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională, București, 1943, p. 167-168.

[11] Liviu Papuc, Marginalii junimiste, Ed. Timpul, Iași, 2003, p. 49-50.

[12] Românul, anul XXII, nr. din 24 iulie 1878, p. 592.

[13]Die Bauhütte-Organ des Vereins deutscher Freimaurer nr. 9/2 martie 1878, p. 74.

[14] Boletim do Grande Oriente do Brazil, anul 7, nr. 3/martie 1878, p. 104.

[15] Monitorul Oficial al României nr. 226 din 11/23 octombrie 1878, p. 5737.

[16] Românul, nr. din 13 august 1881, p. 712.

[17] Gazeta Transilvaniei, anul XLV, nr. 109 din 19 septembrie/1 octombrie 1882, p. 3.

[18] Proceedings of The Sovereign Grand Consistory of Sovereign Grand Inspectors General Thirty-Third Degree, Ancient Accepted Scottish Rite of The United States of America, its teritories and dependencies (organized by T. I. Joseph Cerneau in The City of New York, 1807), 1888, p. 21.

[19] Bogdan Constantin Dogaru, Masoneria Română și mișcarea pentru unitate națională(1878-1918), Ed. Atec, Focșani, 2019, p. 55-56.

[20] Ibidem, p. 15-16.

[21] Adevărul, anul XXVI, nr. 8546 din 29 iunie 1913, p. 2.

[22] Th. Capidan, Macedoromânii. Etnografie, istorie, limbă, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1942, p. 19.

[23] Gazeta Transilvaniei, nr. 185/22 august/4 septembrie 1904, p. 3.

[24] Oriflamme. Organ des Gross-Orient der Scottischen 33 Freimaurer und des Souveranen Sanktuarium 95 in und fur Deutschland, Munchen, nr. 1/ianuarie-iunie 1906, p. 9-12.

[25] Stamboul-journal quotidien, Constantinopol (Galata), nr. din 4 mai 1882, p. 2.

[26] Ibidem, nr. din 23 mai 1882, p. 2.

[27] Ibidem, nr. din 20 aprilie 1882, p. 1.

[28] Ibidem, nr. din 2 mai 1882, p. 2.

[29] Ibidem, nr. din 8 iunie 1882, p. 2.

[30] Ibidem, nr. din 21 iunie 1882, p. 2.

[31] România Liberă, anul VII, nr. 1749 din 27 aprilie 1883, p. 2.

[32] Bogdan Constantin Dogaru, Op. cit., p. 64-65.

[33] Universul, anul XXVI, nr. 74 din 16 martie 1908, p. 1.

[34] Românul, anul XXIX, nr. din 11-12 martie 1885, p. 230.

[35] Telegraful, anul XVI, nr. 3836 din 13 martie 1885, p. 2.

[36] Ibidem, anul XVIII, nr. 4635 din 12 decembrie 1887, p. 3.

[37] Gazeta Transilvaniei, anul L, nr. 162 din 25 iulie/6 august 1887, p. 1.

[38] *** Grand Orient de France, Congres Maconnique International du Centenaire (1789-1889), tenu les 16 et 17 Juillet 1889, Paris, 1889, p. 18 și 126.

[39] Lupta, anul XI, nr. 2288 din 6 mai 1894, p. 2.

[40] La Revue Hebdomadaire, tomul XXXVII, anul IV, nr. din iunie 1895, p. 601-602.

[41] Proceedings of The Grand Lodge of Free and Accepted Masons of The State of New York. One hundred and thirty-fourth annual communication, may, 1905, Press of J. J. Little&Ives Co, New York, 1915. Vezi Report of foreign correspondence for 1915, p. 100.

[42] Revue internationale des sociétés secrètes, nr. 4 din 20 aprilie 1914, p. 1101.

[43] Universul, anul XXII, nr. 210 din 2 august 1904, p. 2.

[44] Gazeta Transilvaniei, nr. 185/22 august/4 septembrie 1904, p. 2-3.

[45] Universul, anul XXII, nr. 249 din 10 septembrie 1904, p. 2.

[46] Gazeta Transilvaniei, anul LXVII, nr. 203 din 14(27) septembrie 1904, p. 3.

[47] Boletín de procedimientos del Soberano Gran Consejo General Ibérico y Gran Logia Simbólica Española, anul V, Suplimentul nr. 4 din 18 aprilie 1893, p. 11.

[48] Horia Nestorescu-Bălcești, Enciclopedia ilustrată a Francmasoneriei din România, vol. 2, Ed. Phobos, București, 2005, p. 428.

[49] Boletín de procedimientos del Soberano Gran Consejo General Ibérico y Gran Logia Simbólica Española, anul V, nr. 7 din 14 aprilie 1983, p. 4.

[50] The Universal Freemason, volume XI, number 3/september 1918, p. 964.

[51] Dimineața, anul III, nr. 848 din 18 iunie 1906, p. 2.

[52] Universul, anul XXVI, nr. 76 din 18 martie 1908, p. 1.

[53] *** Proceedings of The Grand Lodge of Free and Accepted Masons of The State of New York, one hundred and twenty-eighth annual communication, may 1909, Report on foreign correspondence for 1909, Press of J. J. Little&Ives Co, New York, 1909, p. 106-107.

[54] Ludwik Hass, Ambicje, rachuby, rzeczywistość : wolnomularstwo w Europie Środkowo-Wschodniej 1905-1928,  Państwowe Wydaw. Naukowe, Warszawa, 1984, p. 55-56.

[55] Bogdan Constantin Dogaru, Op. cit., p. 17.

[56] Ludwik Hass, Op. cit. , p. 44.

[57] Jan Urban Jarnik: Un prieten sincer al poporului român în „Conferințele Bibliotecii Astra”, Sibiu, nr. 21/2009, p. 3-5. Date preluate din volumul Vorbiri şi scrisori către ardeleni (1877 – 1941), Jarnik, Jan Urban, Abatele Method Zavoral, Hertvík Jarník, Jindra Hušková-Flajšhansová, Texte selectate de Traian Ionescu-Nişcov, ed. Îngrijită de Viorica Nişcov, Bucureşti, Saeculum I.O., 2005, p. 23- 25.

[58] Dimineața, anul XI, nr. 3842 din 12 noiembrie 1914, p. 2.

[59] Adevărul, anul XI, nr. 3198 din 11 iunie 1898, p. 3.

[60] Universul, anul XXIX, nr. 254 din 16 septembrie 1911, p. 3.

[61] Bogdan Constantin Dogaru, Op. cit., p. 28-29.

[62] Lajos Kossuth, Memoires of my exile, translated from the original hungarian by Ferencz Jausz, New York, 1880, p. 347.

[63] Dimineața, anul XI, nr. 3662 din 16 mai 1914, p. 8.

[64] Gazeta Transilvaniei, nr. 185/22 august/4 septembrie 1904, p. 3.

[65] La Petite Presse, nr. din 26 septembrie 1904, p. 1-2.

[66] Adevărul, anul XVII, nr. 5525 din 21 decembrie 1904, p. 3.

[67] Ibidem, anul XIX, nr. 6473 din 1 septembrie 1907, p. 3.

[68] Dimineața, anul IV, nr. 1287, din 12 septembrie 1907, p. 3.

[69] Excelsior, journal Illustre Quotidien, nr. 1518 din 11 ianuarie 1915, p. 2.

[70] Le Temps, nr. din 13 februarie 1915, p. 3-4.

[71] Le Revue Hebdomadaire et son supplement illustre, nr. 8 din 20 februarie 1915, p. 275.

[72] Constantin Moroiu, Amica noastră Austria și pangermanismul în România, ediția a II-a, București, Ed. Ziarului „Războiul”, 1915, 16 pag.

[73] Adevărul, anul XXVIII, nr. 9995 din 9 ianuarie 1915, p. 4.

[74] Ludwik Hass, Op. cit., p. 109. Privind inițierea lui Pangal a se vedea și *** Proceedings of The Supreme Council of Sovereign Grand Inspectors-General of the Third-third and Last Degree. Ancient and Accepted Scottish Rite for The Dominion of Canada. Annual session, city of Montreal, Quebec, second and third days of october, 1934, p. 6.

[75] Gazeta Transilvaniei, anul LXXVII, nr. 37 din 16 februarie/1 martie 1914, p. 1.

[76] Bulletin (organe officiel de L'Association maçonnique internationale), anul I, nr. 3 din iulie-septembrie 1922, p. 62.

[77] *** Compte-rendu de la Quatrième Conférence internationale des Suprêmes conseils du 33e degré du Rite écossais ancien accepté tenue à Paris du 29 avril au 4 mai 1929, Supreme Conseil de France, Paris, 1930, p. 16 și 94.

[78] Proceedings of The Grand Lodge of Free and Accepted Masons of The District of Columbia. One Hundred and Fourteenth Annual Report, special communication,  Model Printing Company, Washington, 1924, p. 319.

[79] Lupta, anul V, nr. 1270 din 2 martie 1926, p. 2.

[80] Fraternitatea, anul IV, nr. 17 din 4 mai 1884, p. 135.

[81] Henri Cortazzi, La franc-maçonnerie et les maçons en Roumanie, Imprimerie d'Adolphe Bermann, Iassy, 1867, 21 pag.

[82] Horia Nestorescu-Bălcești, Op. cit., vol. 1, p. 301.

[83] Grigori N. Lazu, Francmasoneria: alcătuirea, activitatea și scopul activităței sale, Imprimeria Județului Neamț, Piatra Neamț, 1884, 104 pag.

[84] Telegraful, anul XVI, nr. 4022 din 1 noiembrie 1885, p. 2.

[85] Horia Nestorescu-Bălcești, Op. cit., vol. 3, p. 118.

[86] Archives israélites de France, anul LI, nr. 38 din 18 septembrie 1890, p. 301.

[87] Fraternitatea, anul VI, nr. 31 din 10 august 1884, p. 245.

[88] Archives israélites de France, anul LI, nr. 38 din 18 septembrie 1890, p. 301.

[89] Fraternitatea, anul VII, nr. 14 din 12 aprilie 1885, p. 110.

[90] Archives israélites de France, anul XLVII, nr. 10/11 martie 1886, p. 77.

[91]  Introducerea evreilor în Francmasonerie (1780-1840), Tipografia Unirea, Al. Codreanu, Focșani, 1884, 16 pag.

[92] Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Francmasoneria Română, ds. 12, f. 57 verso.

[93] Bulletin du Grand Orient du Belgique, anul XII, fascicula a 2-a, 5884-5885, Bruxelles, p. 169-170.

[94] Telegraful, anul XVIII, nr. 4542 din 19 august 1887, p. 3.

[95] Anuar pentru israeliți pe anul 5648 (1887-1888), anul X, București, 1887, p. 182-184.

[96] Revista Israelită, anul II, nr. 7 din 1 mai 1887, p. 182-183.

[97] Epoca, anul III, nr. 865 din 13/25 octombrie 1888, p. 3.

[98] L'Univers israélite, anul 56, nr. 13 din 14 decembrie 1900, p. 403-407.

[99] Egalitatea, anul VII, nr. 41 din 25 octombrie 1896, p. 329.

[100] Ibidem, anul XII, nr. 4/1901, p. 27.

[101] Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Francmasoneria Română, ds. 12, f. 47 verso și 54 verso.

[102] Neamul Românesc, anul VI, nr. 16 din 14 februarie 1911, p. 251-252.

[103] Dimineața, anul X, nr. 3495 din 24 noiembrie 1913, p. 4.

[104] Mihai Sorin Rădulescu, Loji masonice bucureștene din perioada domniei lui Carol I. Documente pariziene inedite în „București. Materiale de istorie și muzeografie”, XIII, 1999, p. 133.

[105] Marian Bucur, Istoriografia literară românească de la origini până la G. Călinescu, Ed. Minerva, București, 1973, p. 104-105.

[106] Adevărul, anul XXVII, nr. 88 din 21 martie 1914, p. 4.